Home Sănătate Ambulanța București, asaltată de cereri

Ambulanța București, asaltată de cereri

DISTRIBUIŢI

Ambulanța București a înregistrat, în ultimele 24 de ore, 1.200 de solicitări pentru consultații la domiciliu, cifră record pentru această perioadă. "Numărul solicitărilor pentru febră și colici abdominale a crescut foarte mult. Sunt persoane tinere care cheamă ambulanța, în loc să meargă la medicul de familie. Dacă întârziem, ne înjură, ne amenință și ne reclamă la televiziune. Este o presiune foarte mare asupra SAMB, de aceea unii doctori și-au luat concediu medical", a declarat, pentru Mediafax, directorul Serviciului de Ambulanță al Municipiului București, Alis Grasu. În plus, directorul SAMB atrage atenția asupra faptului că în timp ce o mașină cu medic merge la o consultație pentru colici abdominale, un om în stare gravă poate să își piardă viața, întrucât nu există o salvare liberă pentru a merge la acel caz. Ca atare, Alis Grasu face apel la bucureșteni să mergă la medicul de familie atunci când starea sănătății lor nu este foarte gravă. "Nu vom putea rezolva problemele reale din sistem, dacă nu ne ajutăm unii pe ceilalți, medici pe pacineți, și invers. În Capitală sunt 700 de medici de familie, iar la ambulanță sunt cam jumătate din totalul acestora, în condițiile în care la SAMB se lucrează non-stop". Nici în ceea ce privește numărul de angajați, Ambulața nu stă mai bine. "Din păcate vrem să scoatem la concurs 10 posturi de medici de urgență și abia dacă s-au înscris patru", a adăugat Alis Grasu.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.