Nu sunt un impatimit al literaturii postmoderne. O citesc uneori din curiozitate, de cele mai multe ori ca pe o curiozitate, rareori din placere. Nu este un moft sau o incercare (iluzorie) de clasare a postmodernismului in doar cateva cuvinte. E o chestiune de structura sau, poate, de apetit in privinta lecturii. Cartea pe care vreau sa vi-o prezint se constituie intr-un astfel de prilej rar de pura bucurie pentru mine in postura de cititor. O carte, bineinteles, in maniera postmoderna. Este vorba despre volumul Recycle Bin, semnat de Ana Antonescu si publicat de catre Editura Marineasa (care si-a facut un merit din promovarea autorilor romani contemporani). Textul a fost premiat de revista electronica www.cloudsmagazine.com (site pe care va invit sa nu-l ocoliti in calatoriile dumneavoastra virtuale). Este o culegere de fragmente, cu tenta confesiva, insa nu exacerbata. Autoarea apartine genului cerebral, este atenta atunci cand vine vorba de efluviile emotionale, pe care le stapaneste, reducandu-le la dimensiunea lor senzoriala. O acuta luciditate ordoneaza atat consemnarea propriilor stari, cat si a faptelor din realitatea exterioara care sunt notate cu aceeasi obiectivitate.
Nu pot sa nu observ, cam in felul in care se face la concursurile de patinaj, ca, in privinta -meritelor tehnice-, autoarea exceleaza. Ea stapaneste perfect stiinta calculului infinitezimal, numind lucrurile si starile in mod corect, adecvat, aproape fara rest. Caci proza ei cam asta este: o impartire, o segmentare continua a textului pana la elementele de baza, cele indivizibile.
Nici un artificiu nu infrumuseteaza inutil scrisul; gandul este tradus in dimensiunea sa textuala esentiala. Chiar si melancolia degajata de cele mai multe dintre fragmente pare a fi rezultatul unui astfel de calcul. Ana Antonescu demonstreaza o indelungata exersare a tehnicilor narative. A celor proprii si a manierelor altora – clasici, moderni, postmoderni -, iar cu acestia intretine un dialog continuu, prin subtile trimiteri ori citate ilustrative. Dar stilul Anei Antonescu nu se defineste totusi prin asemenea imprumuturi de la altii. Exista ceva, pe care deocamdata eu nu-l pot numi, care face ca aceasta carte sa-si gaseasca nu doar un ton al ei, ci unul care sa o transforme intr-o piesa de rezistenta. Este ciudat, dar lucrurile asa stau: inca de la debut, scriitoarea ne aduce in fata un volum pe cat de zgarcit ca dimensiuni, pe atat de valoros si de complex. Juxtapusa textului este o galerie de portrete foto (bunici, matusi, parinti), menita sa traseze liniile unei genealogii.
Dar, lasand analiza deoparte, voi spune foarte limpede ca debutul este unul stralucit, dincolo de meritele sale tehnice. Stefan Borbely, care semneaza postfata volumului, remarca acelasi lucru. -Cartea Anei Antonescu invita la relectura. Nu orice carte ajunge la aceasta performanta: doar scriitorii autentici reusesc sa ne convinga indeajuns, incitindu-ne sa le recitim in mod repetat textele, punind cartea pe un raft mai accesibil al bibliotecii noastre de suflet.- Nu este intamplatoare nici comparatia cu Simona Popescu si Mircea Cartarescu, prin care Stefan Borbely incearca sa stabileasca notele specifice ale acestei carti de debut.
Recycle Bin este, asadar, o autobiografie fragmentata, deschisa, care, la randul ei, se construieste pe suportul unui text asemenea. Si pentru a nu lasa loc dubiilor, voi mentiona ca volumul se incheie – daca se poate spune asa – cu o invitatie (cum altfel as putea-o numi?) adresata cititorilor: [email protected]. Cu alte cuvinte, cine stie, poate ca observatiile si comentariile dumneavoastra, alaturi de cele ale autoarei, vor constitui substanta unui alt volum, cu aceeasi semnatura: Ana Antonescu. Asadar, fiti precauti!
Stefan Postelnicu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
