Home Bref Traseul

Traseul

DISTRIBUIŢI

Nici minunile nu mai sunt ce-au fost: s-a dus vremea când țineau trei zile. Acum să zicem mersi dacă durează trei ore. După câteva ore de la victoria de la Haga, unde a dobândit 80% din platoul maritim încărcat cu hidrocarburi, România a constatat că acestea emigraseră de mult în Canada – ultima viză fiind acordată de dnii Tăriceanu și Dorin Marian în nov. 2008. Faptul că firma Sterling din Canada care a primit zăcămintele îl are ca director adjunct chiar pe administratorul Rompetrol al dlui Dinu Patriciu este desigur doar ultima dintre coincidențele și ciudățeniile care jalonează evaporarea resurselor energetice românești. Aventura hidrocarburilor din Marea Neagră a început din '92 – după cum ne-a asigurat dl Vosganian – pe timpul dlui Stolojan, când Rompetrol (pe atunci firmă de stat) le-a concesionat anticipat: apoi toate guvernele au prelungit aceste concesiuni care, la rândul lor, au trecut dintr-o firmă în alta până au ajuns la cine trebuia, adică acolo unde (între timp) ajunsese și Rompetrol. Operațiunea este veche și perfect legală, susțin realizatorii, și au dreptate. Faptul că nici măcar în noiembrie, când existau semnale că România ar putea câștiga la Haga prețioasele zăcăminte, guvernul Călin Patriciu-Tăriceanu nu s-a ostenit să le recupereze ci s-a grăbit să le reconcesioneze spune multe despre "strategia energetică" a mafiei din România (constituită dinainte de '89) care știa și ce are de făcut și cine trebuie să primească privatizările, resursele și capitalul din bănci – și cum să le sifoneze până ajung la adevărații beneficiari. Declarațiile prin care realizatorii atestă că mișcarea este veche (cronică) și perfect legală nu sunt de natură să ne liniștească și nici să ne consoleze: dimpotrivă, sunt de speriat. Înseamnă că pur și simplu țara e cu mâinile legate de mafiile instituționalizate. Oare apa mării o fi vândută și ea la Sterling? Mai avem peștii din Marea Neagră sau sunt și ei concesionați? Sau după ce am scăpat de flotă, nu ne mai trebuie nici marea? E de mirare oare că dl Năstase, care s-a grăbit să-și revendice "succesul personal" de la Haga (de parcă nu-i ajungea cel cu Petrom!) prin care România s-a luptat să câștige o pâine albă pentru alții, a fost ferit din nou de mâna justiției în Comisia juridică din Cameră? Probabil în ideea că marea corupție nici nu există dacă e legalizată. Furt înseamnă să iei un ou. Când furi un bou, se cheamă competență. Sau furt patriotic, în interesul serviciului. Secret, bineînțeles. 

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.