Proaspăt transferat de Arsenal de la Zenit Sankt Petersburg, atacantul Andrei Arshavin speră că lumea va fi înțelegătoare cu el la început, deoarece are nevoie de o perioadă de acomodare. „Nu am mai plecat niciodată din Rusia, am locuit doar în Sankt Petersburg. Ceea ce trăiesc acum este ceva total nou pentru mine și trebuie să mă obișnuiesc cu toate schimbările. Tot ce se întâmplă în Londra mi se va părea deosebit și nou…“, a declarat Arshavin.
Acesta e convins că noii săi colegi sunt cei care îl pot ajuta cel mai bine să se acomodeze cu schimbările din viața sa. „Din punct de vedere profesional, nu am nicio îndoială că am luat cea mai bună decizie. Sper să mă ajute coechipierii și cei din staff-ul tehnic să mă adaptez cât mai repede. Deja am făcut cunoștință cu noii mei colegi, dar încă nu pot afirma că îi cunosc. Nu am apucat să schimbăm decât câteva cuvinte“, a încheiat atacantul lui Arsenal și al naționalei Rusiei.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















