
Juande Ramos știe unde e „buba“ la Tottenham
Fostul antrenor al lui Tottenham Hotspur, Juande Ramos, e de părere că motivul sezonului dezastruos pe care îl traversează echipa îl reprezintă plecările lui Robbie Keane și Dimităr Berbatov.
Actualul tehnician al lui Real Madrid l-a acuzat pe antrenorul lui „Spurs“, Harry Redknapp, că a acceptat prea ușor să se despartă de cei mai valoroși fotbaliști. „Eu nu aș fi acceptat niciodată ca Berbatov și Keane să fie vånduți fără a aduce în locul lor jucători de aceeași valoare.
A fost o mișcare foarte riscantă, dar nu m-au ascultat, și uitați unde s-a ajuns… Acesta a fost unul dintre motivele pentru care am plecat de la «Spurs»“, a declarat Juande Ramos.
„Noroc cu întoarcerea lui Keane“
Fostul tehnician al grupării engleze e de părere că oficialii lui Tottenham au procedat corect cånd l-au repatriat pe Keane, după un exil de șase luni la Liverpool, unde a fost mai mult rezervă. „Au mai îndreptat lucrurile aducåndu-l pe Robbie Keane, dar și pe Chimbonda, și Defoe. Inițial am fost surprins de auzul acestei vești, însă era singurul lucru care putea fi făcut pentru a încerca evitarea retrogradării“, a încheiat Juande Ramos.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















