SUA vor pune accent pe misiuni ale unităților speciale în cadrul operațiunilor din Afganistan, în scopul eliminării liderilor insurgenților, au afirmat oficiali din cadrul Pentagonului. În acest context, trupele americane vor rămâne în Afganistan și după încheierea misiunii NATO, la sfârșitul anului 2014. Conform planului, care trebuie aprobat de președintele Barack Obama, forțele convenționale americane vor fi retrase treptat din Afganistan, dar vor fi menținuți mii de membri ai unităților militare de elită, efectivele acestora putând fi chiar suplimentate. Noua strategie americană este diferită în totalitate de cea aplicată în Irak, de unde au fost retrase toate trupele americane, atât cele convenționale, cât și cele de elită. Experții de la Pentagon au explicat că noul plan pentru Afganistan nu are nicio legătură cu înrăutățirea situației din Irak după retragerea trupelor. Planul american va pune accent pe unitățile speciale ale armatei, cunoscute sub numele de Beretele Verzi. În paralel, vor exista și misiuni ale unităților Forțelor pentru Operațiuni Speciale, care vor avea misiuni de localizare, capturare sau eliminare a liderilor insurgenților talibani.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















