Exilarea dinamovistului Gabriel Tamaș la echipa a doua este, luând în considerare situațiile similare de până acum, doar o pedeapsă de suprafață aplicată de conducerea din „Ștefan cel Mare“. Internaționalul este indispensabil din centrul apărării, astfel că suspendarea acestei sancțiuni este o chestiune de zile, deoarece Mircea Rednic nu se poate baza pe un cuplu de fundași centrali Cosmin Moți-Lucian Goian.
Cu toate acestea, până când oficialii dinamoviști vor reveni la sentimente mai bune, președintele Nicolae Badea susține sus și tare că „alb-roșiii“ se pot lipsi de orice fotbalist din lot, inclusiv de Gabi Tamaș.
Fotbalistul și-a cerut scuze pentru episodul când a fost prins consumând alcool în cantonament, dar a precizat că nu regretă nimic din ceea ce face.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















