
Jucătorii naționalei Serbiei, pe care o vom întâlni pe 28 martie în preliminariile Campionatului Mondial din 2010, sunt mai mult decât îngrijorați după ce Adrian Mutu a reușit un hattrick în fața lui Genoa, goluri care au adus un punct nesperat Fiorentinei.
Coechipierul acestuia, Zdravko Kuzmanovici, a recunoscut că se înțelege bine cu Mutu, dar că tachinările încep să se accentueze din ce în ce mai mult. „Sfârșitul lunii martie se apropie și meciul cu România ar putea însemna mult pentru noi. Eu și Mutu tot discutăm despre meciul ce va avea loc la Constanța, dar nu reușim să ajungem la un numitor comun în nicio privință. Mutu spune să ne vor zdrobi și că el va înscrie două goluri. Nu glumește, se vede acest lucru, iar eu îi spun lui că nu va ajunge mai aproape de 20 de metri de poarta Serbiei“, a declarat internaționalul sârb al Fiorentinei.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















