Revenit după o accidentare oribilă, care l-a ținut pe tușă un an de zile, atacantul lui Arsenal, Eduardo, a înscris două goluri în meciul din Cupa Angliei, 4-0 împotriva lui Cardiff City.
Deși nu a punctat decisiv, victoria fiind una lejeră, croatul a declarat că a fost cea mai fericită zi din viața sa. „A fost un moment foarte special, foarte emoționant. Am celebrat prin sărutarea verighetei, deoarece soția, fiica și familia mea m-au susținut în tot acest timp. Aceasta este cea mai bună zi din viața mea“, a declarat atacantul.
Felicitat și de Wenger
Antrenorul lui Arsenal, Arsene Wenger, a declarat că nu îl surprinde forma foarte bună a lui Eduardo, deoarece croatul de origine braziliană are un psihic extraordinar, care l-a ajutat să treacă peste accidentarea foarte gravă de anul trecut.
„Eduardo s-a antrenat foarte bine în ultimele săptămâni și a făcut un pas mare spre revenirea completă. A fost foarte puternic din punct de vedere psihic în tot acest timp și mereu își dorește mai mult. Chiar dacă este mic de statură are puterea mentală a unui munte. Este inteligent, talentat, răspunde rapid fiecărei situații, din acest motiv este un atacant foarte bun“, a spus tehnicianul „tunarilor“.
Eduardo a redebutat pentru naționala Croației cu ocazia amicalului din Ghencea, când România a fost învinsă cu 2-1.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















