Clubul de handbal feminin Rulmentul Brașov a fost somat de Comisia de soluționare a memoriilor din cadrul FRH să le plătească restanțele salariale sportivelor Cristina Neagu și Patricia Vizitiu până pe 23 februarie, în caz contrar cele două urmând să fie declarate jucătoare libere de contract.
Handbalistele sunt neplătite de nu mai puțin de șapte luni de zile, iar la sfârșitul lui ianuarie au decis să depună memorii la Federație.
În altă ordine de idei, tragerea la sorți de ieri a hotărât ca Rulmentul să o întâlnească pe Byasen HE în sferturile de finală ale Cupei EHF. Partida tur se va juca pe 14/15 martie în Norvegia, returul fiind programat la Brașov după o săptămână.
O altă reprezentantă a României în cupele europene, Oțelul Galați, va da piept în sferturile Cupei Cupelor cu o altă formație norvegiană, Larvik HC, turul fiind, de asemenea, programat în deplasare pe 14 sau 15 martie, iar returul – o săptămână mai târziu.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















