
Un clasament realizat de 65 de istorici, la canalul de informații politice C-Span, arată că Abraham Lincoln rămâne cel mai bun președinte american, în timp ce ultimul plecat de la Casa Albă, G. W. Bush, se găsește în coada topului. Lincoln a fost cel de-al 16-lea și primul președinte republican care a condus SUA. El a fost asasinat la finalul Războiului Civil și este sărbătorit anual de americani. Clasamentul arată că Lincoln, George Washington, primul președinte american, și Franklin Roosevelt sunt cei mai mari președinți ai SUA. Topul s-a realizat pe 42 de președinți, pentru că Grover Cleveland a avut două mandate, care au făcut din el al 22-lea și al 24-lea președinte american. Obama nu a fost luat în calcul, întrucât este un președinte în exercițiu, aflat la început de drum. John Kennedy se află pe locul șase, Ronald Reagan pe locul zece, iar Bill Clinton a urcat pe 15, după ce în 2000 era pe locul 21.
Bush, doar locul 36
Dintre toți președinții contemporani, Bush este cel mai slab clasat, pe locul 36, cu aproape zece locuri mai jos decât Richard Nixon, care a fost nevoit să demisioneze după scandalul Watergate. Istoricii au ținut cont de mai multe criterii, precum capacitatea de convingere a opiniei publice, leadership în timp de criză, autoritate morală și relații internaționale.
Reagan și Clinton au fost apreciați pentru capacitatea de convingere, în timp ce Bush a pierdut enorm pe relațiile internaționale.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















