Home Sport Bătaie pe Neagu și pe Vizitiu

Bătaie pe Neagu și pe Vizitiu

DISTRIBUIŢI

Cele mai bune handbaliste ale Rulmentului, libere de contract

„S-a făcut adresa oficială către club prin care am anunțat că handbalistele sunt libere de contract. Ambele părți știu asta. Rulmentul nu și-a achitat restanțele salariale și contractele nu mai sunt valabile.“
Mihai Marinescu, președintele Comisiei de soluționare a memoriilor

Liderul provizoriu al Ligii Naționale de handbal feminin, Rulmentul Brașov (Oltchim este pe poziția a doua, la un punct în spate, dar are un meci mai puțin disputat), a rămas fără cele mai bune două jucătoare: Cristina Neagu și Patricia Vizitiu au fost declarate libere de contract după ce nu și-au mai primit salariile de mai multe luni de zile.
Comisia de soluționare a memoriilor stabilise data limită de soluționare a problemei pe 23 februarie, însă conducerea brașovencelor nu le-a plătit pe cele două, astfel că orice formație le poate înregimenta fără a mai plăti vreo sumă de transfer.
Așa cum era de așteptat, Oltchim Rm.-Vâlcea a percutat cel mai repede, însuși antrenorul Radu Voina recunoscând că Neagu și Vizitiu sunt două handbaliste extrem de interesante. „Cristina Neagu este o jucătoare pe care orice echipă și-ar dori să o aibă. Referitor la Neagu, totul depinde de ceea ce își dorește ea. În mod sigur este afectată de faptul că a devenit liberă de contract, dar este la lot și se antrenează. Am vorbit ieri (n.r. – luni) cu ea și s-a prezentat la națională în mod conștiincios, așa cum face de fiecare dată. Sper să își găsească echipă repede, ca să fie liniștită“, a declarat tehnicianul Oltchimului și selecționerul echipei naționale, Radu Voina.
Brașovul încă speră
Antrenorul Rulmentului, Herbert Muller, trăiește un coșmar de când a aflat că Neagu și Vizitiu nu mai sunt elevele sale. „Refuz să cred că ambele jucătoare sunt libere de contract. Eu încă sper ca domnul Florescu (n.r. – finanțatorul Teodor Florescu) să discute cu ele și să rămână amândouă la Brașov. Sunt două fete de 20 de ani care contează foarte mult pentru echipa noastră și eu încă mai cred că le putem ține la Brașov. Am vorbit cu Neagu azi-dimineață (n.r. – ieri-dimineață) și ea se simte liberă de contract, eu totuși nu simt asta. Sper să se rezolve totul, mai multe nu pot să spun“, a declarat Muller.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.