Home Sport Pe scurt

Pe scurt

DISTRIBUIŢI

Distinctie

Primarul Adriean Videanu i-a inmanat ieri diploma de cetatean de onoare al orasului Bucuresti presedintelui Federatiei Romane de Handbal, Cristian Gatu. Cei 47 de consilieri ai Primariei Bucuresti au votat in unanimitate pentru acordarea acestei diplome. -Este o recompensa pentru toate bucuriile pe care le-a adus handbalul, mai ales in ultimul timp, si este o onoare sa acordam aceasta distinctie. E timpul ca valorile sa fie recunoscute-, a spus edilul Capitalei. Cristian Gatu se afla la a patra distinctie de acest fel, dupa ce la mijlocul anilor *80 a primit titlul de cetatean de onoare al oraselor italiene Follonica si Roma, iar in 2005, al municipiului Beius.

Decizie

Spaniolul Rafael Benitez a ajuns la un acord cu Liverpool, miercuri seara, pentru un nou contract pe patru sezoane, in valoare de 10 milioane de lire sterline, sustine cotidianul -The Sun-. In urma cu aproximativ doua saptamani, antrenorul a sugerat ca ar putea pleca de la Liverpool daca nu i se va oferi un fond consistent pentru achizitionarea de jucatori. -El a luat decizia de a ramane in ziua in care Real Madrid se pregatea sa-l contacteze pentru a-l face urmatorul antrenor al echipei spaniole-, mai mentioneaza -The Sun-.

Suspendare

Atleta Diana Mihaela Tudorache a fost suspendata de catre FR de Atletism, pentru doi ani, dupa ce a fost depistata pozitiv cu metandienona, la un control doping efectuat pe 11 februarie, in timpul Grand Prix-ului de la Bucuresti.

Decizia suspendarii sportivei a fost luata la propunerea Comitetului pentru stabilirea sanctiunilor al Agentiei Nationale Antidoping si a intrat in vigoare din data de 11 februarie 2006. Tudorache, in varsta de 22 de ani, legitimata la CS Targoviste, a fost descalificata din proba de 60 de metri de la Campionatele Nationale de atletism pe teren acoperit, care au avut loc in perioada 18-19 februarie 2006, pierzand si medaliile de bronz cucerite la senioare si la tineret.

Penalizari

Pilotii Felipe Massa (Ferrari) si David Coulthard (Red Bull) vor fi penalizati cu 10 locuri pe grila de start a Marelui Premiu de Formula 1 al Malaieziei, ei fiind nevoiti sa schimbe motoarele inainte de primele incercari libere de la Sepang. Massa si Coulthard au terminat prima cursa a sezonului, cea din Bahrein, pe pozitia a noua, respectiv a zecea. In functie de timpul obtinut maine, in calificari, ei vor pierde 10 locuri pe grila de start pentru MP al Malaieziei. Primele incercari libere ale Marelui Premiu al Malaieziei sunt programate astazi, la ora 5.00, calificarile – maine, ora 8.00, in timp ce cursa va avea loc duminica, la ora 9.00.

Oferta

Potrivit cotidianului -The Times-, Chelsea ar fi oferit 100 milioane de dolari pentru transferul jucatorului argentinian al formatiei Corinthians, Carlos Tevez. Publicatia engleza noteaza ca tehnicianul Jose Mourinho l-a pus pe Tevez in fruntea listei de achizitii pentru sezonul viitor. Tevez ar fi discutat cu un alt argentinian de la Chelsea, Hernan Crespo, despre posibilitatea de a juca la echipa engleza. De asemenea, oficialii de la Chelsea l-ar fi contactat pe impresarul Fernando Hidalgo, cel care i-a adus pe Crespo si pe Veron la formatia din Premier League.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.