Desi Ordonanta de Urgenta 12/22.02.2006 prevede obligativitatea personalizarii produselor de panificatie, painea si produsele neambalate nu vor putea fi niciodata timbrate, din simplul motiv ca, inca, nu s-a inventat vreun timbru care sa poata fi aplicat pe astfel de produse, in conformitate cu legislatia Uniunii Europene. Afirmatia apartine lui Liviu Rusu, directorul general al Autoritatii Sanitare Veterinare si pentru Protectia Alimentului, si a fost facuta ieri, in timpul Adunarii Generale a Asociatiei Nationale a Industriilor de Morarit si Panificatie (ANAMOB).
Liviu Rusu a precizat ca este strict interzisa aplicarea oricarui corp strain pe painea proaspata, etichetarea fiind permisa doar pe ambalaje conforme cu legislatia romaneasca si cu cea a UE.
Orice hartie contine substante chimice
Una din cauze este faptul ca hartia actuala, chiar netiparita, indiferent de tipologie, contine substante chimice, inclusiv urme de acizi, interzise consumului uman, care, in procesul de coacere, se transfera catre paine. -Nu exista inca nicaieri in lume o solutie pentru timbrarea painii-, a declarat Liviu Rusu, mentionand ca un specialist american in domeniul marcarii produselor alimentare, prezent in Romania pentru consultanta si asistenta, cand a auzit despre o astfel de intentie a Ministerului Agriculturii, a intrebat doar -cum- s-ar putea face asa ceva, intrucat nu mai auzise vreodata de o astfel de intentie. Or, concluzia finala a fost aceea ca daca aceasta este solutia guvernului pentru stoparea evaziunii fiscale in domeniu, desi are o armata intreaga de institutii represive, atunci trebuie sa se apuce sa inventeze ceva ce nu pare posibil la actualul stadiu tehnologic, daca se au in vedere normele europene pentru siguranta alimentelor.
Abuzuri
Dar dezvaluirea cea mai socanta a fost cea potrivit careia, deja, anumiti inspectori ai Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) din teritoriu, spre exemplu, la Bihor sau la Braila, dar si in alte judete, au impus unor producatori de paine proaspata aplicarea unui marcaj de hartie, tiparit pe imprimanta, infipt, in adevaratul sens al cuvantului, direct in paine, desi nicaieri, in vreun act normativ aflat in vigoare, nu se prevede asa ceva. Atat Mircea Popa, secretarul general al ANPC, cat si Liviu Rusu s-au aratat contrariati de abuzul respectivilor inspectori, cu atat mai mult, cu cat autoritatea in cauza nu are o astfel de atributie, ci verificarea conformitatii celor inscrise pe eticheta unui produs, etichetabil potrivit HG 106/2002. Venit mai tarziu la intrunire, Ion Agafitei, presedintele Autoritatii Sanitare Veterinare si pentru Protectia Alimentului, a cerut celor prezenti sa-i aduca la cunostinta toate abuzurile inspectorilor din teritoriu, sunand la numarul de telefon netaxabil 0800-826-787. De asemenea, Liviu Rusu le-a precizat producatorilor de paine prezenti ca, in raporturile cu organele de control, in cazul in care sunt responsabili pentru actiunile lor si considera ca nu au incalcat legea ori masurile luate de catre inspectori sunt nelegale, pot face plangere catre instante, putand amana plata -contraventiei- constatate pana la solutia definitiva a justitiei.
Falsi controlori
Mircea Popa a atras atentia comerciantilor si producatorilor prezenti ca inspectorii ANPC nu le pot calca pragul decat in baza unei delegatii oficiale pentru control. In plus, acestor inspectori li se pot cere nu doar legitimatiile, ci si cartile de identitate si, in caz de suspiciune, sa se verifice la birourile teritoriale ale ANPC veridicitatea identitatii si a delegatiei prezentate. De asemenea, Mircea Popa a precizat ca legitimatiile ANPC nu au aplicate nicaieri vreo stampila, ci alte elemente de securizare. In plus, a semnalat ca exista o serie de angajati ai unor ONG-uri, cu denumiri asemanatoare cu cea a autoritatii, gen Asociatia Nationala pentru Protectia Consumatorilor, care nu au drept de control, dar o fac, impunand apoi incheierea de contracte de consultanta. Dar o astfel de fapta este considerata infractiune, pe aceasta cale facand apel catre toti cei aflati in astfel de ipostaze sa anunte politia.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















