Proces
O instanta americana a hotarat ca Parmalat va putea actiona in judecata subsidiarele din Italia ale firmelor de audit Deloitte Touche Tohmatsu si Grant Thornton International, acuzate de grupul alimentar ca ar fi contribuit la colapsul acestuia. Grupul italian a fost declarat insolvent in decembrie 2003 in urma unui scandal legat de raportari contabile incorecte. In octombrie a anului trecut, actiunile Parmalat au reinceput sa fie tranzactionate la bursa, ca parte a programului de restructurare a companiei. Noul director executiv al Parmalat, Enrico Bondi, a acuzat circa 50 de companii si banci ca ar fi contribuit la falimentul grupului.
Lansare
HP a introdus cinci noi dispozitive monocrom LaserJet All-in-One (AiO) cu performante imbunatatite, conectivitate de retea si manevrabilitate media sporita. Noile sisteme sunt destinate firmelor mici si mijlocii (SMB) interesate de reducerea costurilor de imprimare, cresterea functionalitatii in crearea de documente si de calitatea laser a acestora. Noua serie de multifunctionale laser monocrom ridica stacheta vitezei de imprimare-copiere cu aproape 30%, oferind totodata functii avansate de scanare si fax.
Dezacord
Prudential, a doua mare companie de asigurari din Marea Britanie, a respins oferta de preluare de 17 miliarde lire sterline (29,84 miliarde dolari) inaintata de Aviva, principalul jucator de pe piata britanica de profil. Totodata, compania de asigurari a informat ca nu poarta negocieri cu nici o alta firma. Aviva a inaintat oferta de preluare vineri, la doua zile dupa ce Prudential a anuntat un profit aferent anului trecut de 1,7 miliarde lire sterline, in crestere cu 33% fata de 2004.
Telefonie
Cosmote Romania a devansat, de la 31 martie la 22 martie, data pana la care posesorii de cartele prepaid pot accesa optiunea prin care au posibilitatea sa vorbeasca 2.000 de minute in reteaua operatorului de telefonie mobila. Potrivit unui comunicat de presa, decizia a fost luata -datorita cererii fara precedent si suprasolicitarii temporare a retele-. Cosmote Romania si-a relansat operatiunile comerciale in decembrie 2005. Compania a incheiat anul trecut cu pierderi operationale inainte de plata impozitelor in valoare de 20 milioane de euro, in crestere cu circa 79% fata de 2004.
Decizii
Un tribunal american a respins solicitatea Departamentului de Justitie privind furnizarea de catre Google a datelor referitoare la cuvintele-cheie introduse in motorul de cautare al companiei, dar a aprobat cererea ce viza prezentarea celor mai utilizate adrese de web. Autoritatile au aratat, saptamana trecuta, ca au nevoie de date referitoare la circa 50.000 de site-uri de Internet si 5.000 de termeni de cautare, fata de cererile anterioare, care vizau cateva miliarde de adrese si mai multe milioane de termeni. Judecatorul James Ware a aratat ca cele 50.000 de adrese web sunt suficiente pentru ca autoritatile sa poata limita accesul minorilor la site-urile pentru adulti.
Petrol
Pretul petrolului a scazut, vineri, sub nivelul de 63 de dolari pe baril, dupa avansul considerabil consemnat pe parcursul saptamanii, cauzat de temerile privind nivelul insuficient al stocurilor de benzina din SUA in sezonul verii. Cotatia petrolului brut de referinta pe piata americana a scazut cu 78 de centi, inversand avansul de 2% inregistrat cu joi. Pretul titeiului brent cu livrare in luna mai, de referinta la bursa londoneza, s-a redus cu 69 de centi, la 63,52 de dolari pe baril. La mijlocul saptamanii a avut loc o diminuare a cotatiilor, dupa ce guvernul american a anuntat cresterea stocurilor de titei pentru a cincea saptamana consecutiv.
Fraude
American International Group (AIG) ar putea sa-si revizuiasca in continuare rapoartele financiare anterioare, ca urmare a unor nereguli contabile aparute dupa ce mai multi membri ai conducerii au fraudat compania, potrivit directorului financiar, Steven Bensinger. Potrivit lui Bensinger, AIG a identificat cinci probleme in cadrul modului de intocmire a rapoartelor financiare, pana in prezent rezolvand doua dintre acestea. El a aratat ca mai exista probleme cu inregistrarea contabila a instrumentelor derivate, a unor impozite si a balantei comerciale a uneia dintre subsidiare.
Profit
SSD-Lotto Romania, unul dintre liderii pietei de echipament sportiv din Romania, a incheiat anul 2005 cu o cifra de afaceri de 9,6 milioane euro, mai mult cu 28% decat in 2004. Evolutia pozitiva a cifrei de afaceri a fost determinata atat de extinderea retelei de magazine si distributie, cat si a portofoliului de produse al companiei. Pentru anii urmatori, compania Lotto estimeaza o crestere a vanzarilor cu circa 25% in fiecare an. Incepand cu anul acesta, gama de produse a fost extinsa si in domeniul cosmeticelor si al produselor de parfumerie.
Tranzactie
Compania Softbank a ajuns la un acord pentru achizitionarea diviziei japoneze a grupului Vodafone, contra sumei de 1,8 mii de miliarde yeni (15,5 miliarde dolari), care ii va permite sa detina o pozitie puternica pe piata de telefonie mobila din Japonia. Actiunile companiei au crescut cu 0,6%, fiind cotate, la ora 13.25 GMT, la 130 – 3/4 pence pe unitate, dupa ce, de la inceputul lunii, s-au apreciat cu peste 16% de la anuntarea negocierilor de vanzare a diviziei. Potrivit termenilor tranzactiei, Vodafone urmeaza sa primeasca 6,8 miliarde de lire sterline in numerar, iar restul de 8,9 miliarde de lire sterline sub forma de actiuni preferentiale si un imprumut subordonat.
Proiect
Guvernul polonez spera sa ajunga in trei saptamani la un acord cu UniCredito in legatura cu controversata extindere a bancii italiene in Polonia, in cadrul fuziunii cu grupul german HVB, a declarat, vineri, premierul Kazimierz Marcinkiewicz. Presedintele UniCredito, Alessandro Profumo, a spus, la randul sau, ca este convins ca se poate ajunge la o solutie pozitiva. Analistii au speculat, anterior, ca pozitia intransigenta a guvernului ar avea rolul de a obtine concesii din partea UniCredito si de a proteja banca de stat PKO.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















