Sala Auditorium a Muzeului National de Arta a gazduit aseara deschiderea oficiala a celei de a VII-a editii a Saptamanii Filmului Finlandez, organizata de Ambasada Finlandei la Bucuresti si Centrul Cultural Sindan, care l-a avut ca invitat special pe regizorul Heikki Kujpaa, a carui pelicula Sfanta fratie a aburului cu agonia, realizata in 1998, a fost prezentata publicului, impreuna cu alte doua filme: Futuro (1998), realizat de Mika Taanila, si Saritorul (2000), semmant de PV Lehtinen. La deshidere au participat, de asemenea, E.S. Pekka Harttila, ambasadorul Finlandei in Romania, si criticul de film Manuela Cernat. Pana in 7 octombrie, vor mai fi prezentate publicului bucurestean inca sase filme, inscriindu-se toate in tema acestei editii: Reguli si ritualuri. Dupa afirmatia organizatorilor, -Filmele descriu situatii cu care oamenii se confrunta adeseori in cursul vietii. Astfel, unele fapte de viata pot fi dureroase, altele amuzante sau chiar placute. Regulile, normele au existat dintotdeauna, ritualurile dau sentimentul de siguranta, fiind prezente din vremuri de mult apuse. Din fericire, Europa zilelor noastre e din ce in ce mai unificata. Fiecare natiune insa va avea intotdeauna propriile sale caracteristici, reguli si ritualuri-.
Asta-seara, la ora 19.00, puteti viziona Beaivi – Soarele (2002), un documentar despre regiunea Lapland, din nordul Finlandei, cu accente lirice. Este primul film al tanarului regizor Sampo Karpo, care se inspira din scrierile cunoscutuluui poet saami, Nils Aslak Valkeapaa. Cea de-a doua pelicula, Fete bune (2000), semnata de Hanna Miettinen Maylett, este povestea a trei femei pentru care viata in comunitate devine centrul existentei, in detrimentul propriilor trairi. Autoarea este bine cunoscuta nu numai in tara natala, dar si in strainatate, cu un film (Trandafirul Caii Ferate) selectat in 1998 la Cannes, in sectiunea Cinefondation, si un altul, 100 de ceasuri, distins, tot in 1998, la Berlin, cu Europa Encouragement Award. Maine, un alt documentar, Calatorie spre lumina, realizat de regizorul Kal Nordberg, ne introduce in lumea, atat de contemporana si atat de frecvent intalnita, a dramelor conjugale pricinuite de goana cotidiana a societatii noastre, de frustrarile zilnice provocate de dificultati de tot felul, intre care lipsa comunicarii si problemele financiare se plaseaza pe primele locuri.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















