„Bărbații români să nu mai fie primiți în Italia“ a pretins zilele trecute europarlamentarul italian Alessandra Mussolini (nepoata celebrului său nume) în plină criză antiviol. Declarația, survenită între Sf. Valentin și Dragobete, nu le-a picat bine bărbaților români – dar nici femeilor. Știu ele de ce. Curajos, ministrul de externe Diaconescu a înfruntat interdicția și a discutat problema la Roma cu omologul său italian Frattini.
E cam greu – și complet ilegal! – să ții în țară infractorii: au și ei dreptul să circule și să profeseze în ce țară doresc, la fel ca marii corupți. În plus, Italia, care a molipsit lumea exportând „mafia“, nu e tocmai o mănăstire de maici. Asta nu scuză în niciun fel crimele și violurile comise de români care, uneori, parcă fac înadins: când e scandalul mai mare din pricina unui viol, hop și ei cu o crimă nouă. Și noi am reacționa la fel dacă ne-am trezi cu crime și violuri comise de imigranți. Dovadă, graba cu care precizăm imediat că un violator e rom – în speranța că mai salvăm ceva din Columna lui Traian. Nici bărbații rămași acasă să-și apere familiile, averile și funcțiile de celelalte clanuri nu sunt mai potoliți: violează legile și ucid orice speranță. După ce și-a „luat-o“ (conform propriei expresii) de la colegii din PD-L din pricina promovării interlopului Costel Iancu în Min. Agriculturii, dl Berceanu s-a arătat contrariat de moravurile din Coaliție unde PSD își menține protocoalele locale stabilite anterior cu PNL: „dacă vrei să te căsătorești cu cineva trebuie mai întâi să desfaci căsătoria de dinainte. Nu poți să faci, așa, un ménage à trois“. Ba bine că nu! Câți politicieni nu practică trilaterala! Mai sincer, dl Geoană a recunoscut: „ménage à trois nu înseamnă menajerie și din punctul meu de vedere libertatea organizațiilor noastre județene rămâne neschimbată“. Just! Câtă vreme nu-i viol, pot să se combine cu cine vor. Mai ales că un ménage à trois îți asigură un acoperiș permanent – dar și perpetuarea speciei: cumnatul dlui Geoană tocmai a primit postul de director la Eximbank din menajul cu PD-L după ce PSD primise TVR din menajul cu PNL. Poftim! Și Alessandra Mussolini strâmbă din nas la bărbații noștri! Nici nu știe ce pierde, vorba unuia dintre ei. Discriminările pe sex și pe etnie sunt total depășite – în fața performanțelor. Italia să zică mersi că nu i-am trimis marii noștri performeri: o lăsau în câțiva ani și fără Colosseum și fără Fiat – pe care le-ar fi vândut apoi prin Kazahstan.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info














