
Forțele pakistaneze au început sâmbătă demolarea vilei în care Osama bin Laden a fost ucis de un comando american în orașul-garnizoană Abbottabad. Operațiunile de demolare erau efectuate de forțele de securitate, printre care și militari, iar poliția a fost amplasată în exteriorul clădirii. Potrivit martorilor oculari, soldații au blocat accesul la clădire și au interzis ziariștilor să facă poze sau să se apropie de vilă. Reședința unde bin Laden se ascundea de mai mulți ani se află sub controlul forțelor de securitate din momentul în care liderul al-Qaida a fost ucis.
Georgiana Moroșan
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















