
Prețurile proprietăților rezidențiale au scăzut în medie cu 4,3% în 2011 față de 2010, într-un ritm ceva mai lent în comparație cu reducerea de 4,6% înregistrată între 2009 și 2010, indicând o continuare a tendinței descrescătoare care a început la mijlocul anului 2008, potrivit unui studiu EFG Eurobank. Scăderea continuă a prețurilor le readuce aproximativ la nivelul anului 2006.
Regiunile cu o scădere puternică a prețurilor față de 2010 sunt regiunea formată din București și Județul Ilfov (-7,9%), precum și regiunile Dunăre (-5,2%), Muntenia (-5,1%), Sud (-5%) și Vest -3,7%). Nivelul prețurilor pentru Moldova, Nord și Centru a rămas relativ stabil.
Analizând zona capitalei, indicii anuali aferenți zonelor București centru și București periferie au înregistrat o scădere anuală de -9,9% și respectiv de -11,3%, indicând semne de corectare suplimentară a prețurilor.
Capitala – cele mai mari scăderi
În schimb, indicele județului Ilfov nu a urmat aceeași tendință, încheind anul cu o creștere de 1,3%. Trebuie menționat că indicii trimestriali calculați pentru București centru și județul Ilfov au demonstrat o volatilitate semnificativă în timpul anului, indicând evoluții sezoniere. De remarcat, de asemenea, că în ultimul trimestru al anului 2011, indicele zonal București centru a înregistrat o scădere de -4,5% de la un trimestru la altul, față de o creștere de 3,8% în timpul trimestrului anterior. În plus, este probabil ca aceste fluctuații să indice faptul că piața caută, pe de o parte, un nou nivel de stabilizare, iar, pe de alta, că nu și-a arătat întreaga dinamică și astfel rămâne foarte sensibilă la schimbări de interes general în mediul economic internațional. Edițiile următoare ale indicelui zonal al prețurilor din București vor clarifica probabil această chestiune oferindu-ne suficiente informații pentru a confirma sau infirma această tendință.
Referitor la rezultatele din ultimul trimestru, doar două regiuni, Centru și Dunăre, au înregistrat valori ușor în creștere de la un trimestru la altul, de +1,1% și respectiv, de +0,4%. Cea mai rapidă scădere trimestrială a prețurilor s-a înregistrat în Vest, urmată de Moldova, care pare să înregistreze o corectare puternică a performanței pozitive înregistrată în restul anului.
Creșteri la Galați și Brăila
La nivelul marilor orașe, Brăila se află în fruntea performanțelor trimestriale, înregistrând o cifră anuală de creștere pozitivă, urmată de Oradea, în timp ce, Galați și Brăila sunt singurele orașe mari cu o creștere a prețurilor, atât la nivelul indicelui trimestrial, cât și al celui anual. Indicii celorlalte orașe prezintă o contracție moderată a prețurilor, majoritatea demonstrând o performanță îmbunătățită în ultimul trimestru comparativ cu trimestrul anterior.
Prețurile apartamentelor din România arată semne de stabilizare, comportându-se comparativ mai bine, înregistrând o scădere trimestrială de doar 0,5%, în timp ce evoluția pentru întregul an a fost mai severă de -5,6% an la an (mai exact comparând ultimul trimestru al anului 2011 cu ultimul trimestru al anului 2010).
În concluzie, prețurile locuințelor din România rămân pe un trend descrescător. Totuși, în 2011, au apărut semne de stabilizare. În unele cazuri, indicii trimestriali arată posibile corecții ale dezechilibrelor structurale, în timp ce performanțele mai bune ale anumitor sectoare sau tipuri de unități oferă indicii ale unor potențiale evoluții pozitive în cursul anului 2012. În plus, modificarea calculată an la an a ultimului trimestru arată o scădere medie de 4%, în timp ce aceeași evoluție pentru ultimul trimestru al anului 2010 în raport cu cel similar al anului 2009, a fost de -7%. Indicele trimestrial pare să sugereze mai clar că piața își încetinește treptat tendința descrescătoare și că încearcă să găsească un nou nivel de echilibru într-un mediu economic instabil și nesigur. Analiza indicilor din următoarele două trimestre va oferi probabil mai multă siguranță în concretizarea tendinței predominante.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















