Parchetul de pe langa Curtea de Apel Alba Iulia a dispus inceperea urmaririi penale impotriva comisarului sef Milu Todea, comandantul Politiei Alba Iulia, si a comisarului Catalin Moga, din cadrul Biroului Politiei Judiciare, sub acuzatia de cercetare abuziva, au declarat surse oficiale din conducerea institutiei. Potrivit surselor citate, Milu Todea este acuzat ca in luna ianuarie 2003 i-ar fi lovit, in timpul cercetarii, pe Ioan Baciu, Florin Junc si Ferencz Teth. Cei trei erau militari in termen la o unitate din Alba Iulia si erau banuiti de seful Politiei Alba Iulia ca ar fi sustras aproape 10.000 de sticle cu vin din vinoteca SC Itul SRL din Alba Iulia, societate in apropierea careia militarii faceau paza la un obiectiv. In acelasi dosar, comisarul Catalin Moga a fost acuzat de Florin Duca, la randul lui militar in termen, si Ferencz Teth ca le-ar fi aplicat mai multe lovituri cu palmele si bastonul. Tinerii au depus plangere penala impotriva celor doi politisti, dar procurorii nu au dispus initial inceperea urmaririi penale, motiv pentru care nici conducerea IJP Alba nu i-a sanctionat atunci, a declarat recent seful IJP, Marin Aron. Procurorul care a anchetat cazul a strans, intre timp, declaratii din partea militarilor banuiti de furt, dar si a altor camarazi ai acestora, dispunand inceperea urmaririi penale, in vederea audierii altor persoane si efectuarii de confruntari pentru clarificarea situatiei.
In noile conditii, sustin sursele amintite, seful Politiei Alba Iulia ar putea fi suspendat din functie, daca Inspectoratul General al Politiei Romane va lua o decizie in acest sens. In functie de rezultatele anchetei, cei doi politisti ar putea fi condamnati la o pedeapsa cu inchisoarea cuprinsa intre 1 si 5 ani pentru comiterea infractiunii de cercetare abuziva. Surse din politie ne-au declarat ca comisarul Todea si-a luat doua zile libere.
(Adrian Horincar)
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















