Home Social Ploile si furtunile au produs pagube in 19 judete

Ploile si furtunile au produs pagube in 19 judete

DISTRIBUIŢI

Furtunile si ploile abundente din ultima perioada si inrautatirea accentuata a vremii din noaptea de 29 spre 30 martie au generat importante pagube materiale, dar si umane in 19 judete – Alba, Arad, Bacau, Covasna, Dambovita, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Iasi, Maramures, Mures, Prahova, Suceava, Valcea, Bihor, Harghita, Sibiu.

Ploile torentiale, insotite de rafale puternice de vant si completate de topirea brusca a zapezii au produs alunecari de teren, revarsari ale cursurilor apelor, in urma aglomerarii acestora cu aluviuni sau blocuri de gheata venite de pe versantii muntilor.

In judetul Alba, acoperisurile mai multor case si blocuri au fost distruse, doua drumuri judetene au fost blocate, iar 26 de localitati au ramas fara energie electrica. Aceeasi problema o au si persoanele din 47 de localitati hunedorene, ramase fara curent electric.

In localitatea Pecica din judetul Arad, primaria a dispus evacuarea mai multor case din cauza pericolului precipitatiilor abundente si a mentinerii apei. Vremea a determinat, de asemenea, inchiderea sau blocarea mai multor drumuri nationale din judetele Prahova, Covasna si Valcea.

Cantitatile insemnate de apa au dus si la inundarea unor suprafete mari de teren agricol, a mai multor gospodarii si chiar case, avariate in acelasi timp si de intensificarile vantului.

De asemenea, in judetul Suceava, sloiurile de gheata de pe raul Dorna s-au desprins, deplasandu-se in aval. Pe raul Bistrita s-a format un blocaj de sloiuri de gheata cu o lungime de 1.500 m cu acumulare de apa in spate, existand pericolul inundarii unui gater.

In afara pagubelor materiale, in municipiul Targu-Jiu o eleva de 19 ani a fost ranita de bucatile de tabla desprinse de pe acoperisul unui bloc, iar in judetul Hunedoara o persoana a fost data disparuta.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.