Home Politic Pe scurt

Pe scurt

DISTRIBUIŢI

Conducere

Presedintele Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului va fi numit prin decizie a premierului, la propunerea consiliului de conducere al institutiei, a decis guvernul printr-o hotarare adoptata in sedinta de miercuri. Actul normativ adoptat de executiv aduce completari si in ceea ce priveste scopul infiintarii institutului. Potrivit noilor reglementari, institutul are drept scop investigarea stiintifica si identificarea crimelor, abuzurilor si incalcarilor drepturilor omului pe intreaga durata a regimului comunist in Romania, precum si sesizarea organelor in drept, in cazurile in care sunt depistate situatii de incalcare a legii.

Ratificare

Parlamentul lituanian a ratificat ieri Tratatul de aderare a Romaniei si Bulgariei la Uniunea Europeana, Lituania fiind, astfel, al 15-lea stat care voteaza pro aderarii celor doua tari la UE. Conform comunicatului remis de Ministerul Integrarii Europene, documentul a fost ratificat cu 85 de voturi pentru, unul impotriva si trei abtineri. Astfel, procedura parlamentara ce priveste ratificarea de catre Lituania a Tratatului de aderare a Romaniei si Bulgariei la UE s-a incheiat, urmand ca procedura de ratificare sa fie definitivata prin promulgarea legii de ratificare de catre presedintele Republicii Lituania, Valdas Adamkus.

-Tovarasul-

Tinerii crestin-democrati din Cluj i-au oferit ieri un cadou presedintelui PD, Emil Boc, constand intr-o cutie rosie ce continea o secera si un ciocan, in semn de protest fata de alegerile pentru conducerea CNSAS. Membrii TCD Cluj au inmanat cadoul la sediul PD, sefului de cabinet al deputatului Daniel Buda, Dacian Gal. Ei au impartit pe strada si o scrisoare deschisa adresata -tovarasului Emil Boc-, in care isi exprima -profunda consternare fata de nealegerea lui Ticu Dumitrescu in fruntea CNSAS-. -Cu ajutorul secerii veti putea secera fostii securisti, cu exceptia celor agreati de dumneavoastra si, in acelasi timp, le veti putea reaminti cine sunteti celor care au uitat adevarata voastra vocatie – de continuatori ai FSN si, implicit, ai PCR. Iar cu ciocanul sa ii distrugeti pe cei care vor deconspirarea fostei Securitati-, a afirmat presedintele TCD Cluj, Leonard Horvath.

Exagerare

Conducerea Organizatiei Femeilor Liberale din Alba i-a luat apararea, ieri, presedintelui PNL Bucuresti, Ludovic Orban, incercand sa-l scuze pentru declaratiile facute saptamana trecuta, referitoare la Raluca Turcan, Miora Mantale si Elena Udrea. Presedinta Organizatiei Femeilor Liberale Alba, Elena Ignat, a declarat, ieri, ca organizatia pe care o conduce considera ca opinia exprimata de Ludovic Orban, in stilul sau personal, este -regretabila- deoarece acesta -este recunoscut ca un lider politic care respecta si apreciaza femeile, dovada fiind si prezenta lui la numeroase actiuni ale femeilor liberale, cat si sustinerea pe care a acordat-o promovarii femeilor in politica-.

-Consideram ca transformarea unei declaratii facute in nume personal, foarte neinspirata de altfel, in subiect de agenda publica reprezinta o exagerare-, a mai spus presedinta Organizatiei Femeilor Liberale din Alba.


Amendament

Partidul Conservator aproba amendamentul adus Legii lustratiei de catre senatorului Gavrila Vasilescu, pe care il va vota in plenul Senatului, se arata intr-un comunicat de presa al partidului. Conservatorii considera necesara includerea fostilor comandanti de nave si aeronave in categoria persoanelor care intra sub incidenta Legii lustratiei, amendament ce il vizeaza pe presedintele Traian Basescu. -Consideram ca nimeni nu este mai presus de lege, iar daca facem un act normativ privind limitarea accesului la unele functii si demnitati publice pentru persoanele care au facut parte din structurile de putere ale fostului regim comunist in care intra ziaristii de la <Scanteia> si primarii din comune, trebuie sa avem in vedere toate categoriile de persoane care ar putea intra sub incidenta legii-, semneaza senatorul Sabin Cutas, presedintele Consiliului Executiv al PC. (D.C.)

Racolari

Partidul Romania Mare anunta, printr-un comunicat remis, ieri, ca toti cei 135 de membri ai TNL Basarabi, judetul Constanta, ar fi trecut la PRM Constanta, insa liberalii sustin ca doar cativa membri au intrat in organizatia condusa de Vadim Tudor. Presedintele organizatiei judetene a PRM Constanta, Radu Comanici, a confirmat ieri ca liderul TNL Basarabi, Stefan Pocora, s-ar fi inscris in PRM impreuna cu 135 de membri ai filialei locale de tineret. Potrivit lui Radu Comanici, Stefan Pocora s-ar fi aratat dezamagit de scandalurile si de coruptia din Alianta PNL-PD. Comanici a declarat ca, la urmatoarea sedinta a Biroului Executiv Judetean a PRM Constanta, se va stabili ce functie politica va primi Stefan Pocora in conducerea organizatiei. Liderul PNL Basarabi, Ion Vladoi, a declarat, la randul lui, ca totul este o gluma. El a precizat ca organizatia de tineret din Basarabi nici nu are atatia membri cat invoca PRM.

Greva foamei

Grupul revolutionarilor brasoveni care au intrat in greva foamei a ajuns ieri la 83 de persoane, in frunte cu presedintele Asociatiei Luptatorilor, Ranitilor si Urmasilo Eroilor -Brasov Decembrie 1989-, Dorin Lazar Maior. Revolutionarii brasoveni protesteaza astfel fata de faptul ca nici pana astazi nu s-a aflat adevarul despre revolutia din decembrie 1989, dar si pentru faptul ca Ticu Dumitrescu nu a fost ales in functia de presedinte al Colegiului CNSAS. Desi initial se anuntase ca doar cei 53 de membri ai Colegiului de conducere al asociatiei brasovene a revolutionarilor vor intra in greva foamei, numarul lor a ajuns la 83 dupa ce mai multi membri simpli ai asociatiei s-au solidarizat cu membrii conducerii si cu colegul lor, Marian Ambrozi, care a inceput greva inca din 15 martie si care, in momentul de fata, se afla sub observatie medicala. Revolutionarii brasoveni protesteaza atat la sediul asociatiei, cat si la domiciliile lor.

Sueta

Pe fuga, seful statului a baut ieri o cafea cu mama sa la Constanta, dupa ce a tinut un discurs privind crearea unei euroregiuni la Marea Neagra. Intre participarea la o Conferinta Internationala legata de cooperarea inter-regionala privind bazinul Marii Negre si plecarea spre Aeroportul -Mihail Kogalniceanu-, presedintele Traian Basescu a trecut pentru 15 minute sa-si vada mama. Aflata in vizita la celalalt fiu al sau, Mircea Basescu, mama primului om al statului a vorbit cu fiul-presedinte despre probleme de familie.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.