Ministrul transporturilor, Miron Mitrea, a declarat, la sfarsitul saptamanii trecute, ca lucrarile la autostrada Bucuresti-Oradea ar putea fi amanate. Miron Mitrea a precizat ca institutiile financiare internationale se opun ca in Romania sa fie deschise spre finantare doua trasee pan-europene: -In cazul in care nu vom convinge institutiile financiare internationale ca Romania poate executa cele doua lucrari in paralel, se poate amana varianta care trece prin Targu Mures-.
Conform planurilor initiale, lucrarile de constructie la tronsoanele de autostrada Bucuresti-Brasov si Brasov-Oradea ar trebui sa inceapa in trimestrul al treilea al anului 2004 si ar urma sa fie finalizate pana in 2009. Ministerul Transporturilor poarta deja negocieri cu compania americana Bechtel pentru incheierea unui parteneriat de tip public-privat pentru realizarea acestei investitii. Valoarea totala a lucrarilor a fost estimata la 2,5 miliarde de euro.
Dincolo de intentiile autoritatilor, investitiile in infrastructura sunt limitate de plafoanele stabilite pentru imprumuturile externe si de anumiti indicatori economici, cum ar fi deficitul bugetar. In acest context, ministrul transporturilor a afirmat ca, la o prima vedere, Romania incearca sa deruleze un program de autostrazi mult mai amplu decat s-ar parea ca isi poate permite. Mai ales ca un alt proiect rutier de anvergura derulat de autoritatile romane, autostrada Bucuresti-Constanta, a fost inceput in urma cu trei ani si are ca termen de finalizare anul 2006.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















