Rapid, Oțelul, CFR Cluj și FC Timișoara, singurele cu procentaj maxim
Doar patru echipe din Liga I, Rapid, Oțelul, CFR Cluj și FC Timișoara, au reușit să câștige toate cele șase puncte puse în joc în primele două runde ale returului. La polul opus se situează codașele Gloria Buzău și CS Otopeni, care au pierdut ambele partide, cele două grupări fiind din ce în ce mai aproape de retrogradare.
Rapid a început returul după o iarnă mai mult decât agitată, situație cauzată de problemele financiare foarte mari din Giulești. Cu un antrenor nou, Marian Rada, „alb-vișiniii“ au câștigat în etapa a 18-a cu 3-1 în deplasare la Bistrița, pentru ca în acest weekend să învingă Farul la capătul unei partide în care au avut un om eliminat la pauză. Mai mult decât atât, Cesinha&Co. arată o altă față, complet schimbată de cea de la finele primei jumătăți de campionat.
Oțelul a avut două meciuri simple la prima vedere, cu Gaz Metan și la Otopeni, însă a reușit să nu facă pași greșiți, astfel că gălățenii au urcat două poziții în clasament față de finalul turului, ajungând până pe 10.
Campioana, CFR Cluj, a suferit foarte mult, deși a întâlnit cele mai slab cotate formații ale Ligii I, CS Otopeni și Gloria Buzău, impunându-se în ambele partide cu același scor minim: 1-0. Cu toate acestea, jocul echipei din Gruia nu arată foarte bine, însă sunt semne că Dușan Uhrin va reuși să îi mobilizeze pe jucători și să îi aducă în curând în coasta liderului.
FC Timișoara este cu siguranță cea mai norocoasă formație a acestui început de retur. În etapa a 19-a a câștigat cu 2-1 meciul de acasă cu FC Argeș, avantajată fiind de un autogol și de o greșeală a portarului advers venită în minutul 85, pentru ca în acest weekend să treacă de Pandurii tot printr-o reușită venită din gheata unui adversar.
Dezamăgiri
Fără discuție, Steaua este în cădere liberă, reușind să scoată un singur punct în aceste două runde. După un 1-1 acasă cu FC Vaslui, elevii lui Marius Lăcătuș au clacat la Brașov, unde au fost învinși cu 1-0.
În subsolul clasamentului, lucrurile se complică după ce Poli Iași și Gaz Metan încep să dea semne de viață, singurele formații care par deja condamnate să joace la matineu din sezonul viitor fiind Gloria Buzău și CS Otopeni.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















