Manifestatie ca in -vremurile bune-, ieri, in Bucuresti. Cu blocarea Pietei Universitatii aproape o ora. Cu acuze dure la adresa Ministerului Agriculturii si a guvernantilor, dar si intre grupurile participante. Cert e ca oamenii ministrului Flutur, printr-o stratagema bine gandita, au scapat de manifestatia celor circa 3.000 de producatori agricoli, profund nemultumiti de politica lui Flutur, si de hit-ul zilei: -Fluture, Fluture, lasa-ne!- Majoritatea protestatarilor erau de acord ca Flutur e depasit de raspunderea asumata.
Timp de cateva ore, prin centrul Bucurestiului, coloana de manifestanti, compusa din producatori agrocoli, membri ai mai multor asociatii, a defilat agale, fara graba, pana in Piata Universitatii.
Protestatarii nu au avut acces la Ministerul Agriculturii
In fruntea coloanei se aflau 15 tractoare, iar unii dintre manifestanti purtau pe umar sape de lemn, simbolul pe care ei il considera cel mai potrivit pentru actuala agricultura romaneasca. Strategia manifestatiei era simpla, dar eficace. Un pichet din circa 100 de persoane a ocupat, inca de la prima ora, trotuarul din fata ministerului, avand doar o singura misiune: sa faca cat mai multa galagie cu fluierele din dotare. In jurul orei 14.00, acolo trebuia sa ajunga si coloana, plecata in jurul orei 11.30 din fosta Piata a Aviatorilor. Totul parea in regula pana in momentul in care coloana a ajuns in Piata Universitatii, unde un cordon de jandarmi i-a blocat accesul spre Ministerul Agriculturii. Seful dispozitivului le-a explicat manifestantilor ca exista un protocol semnat de reprezentanti ai Agrostar, potrivit caruia la minister putea ajunge doar o delegatie compusa din circa 80 de persoane, restul urmand sa parcurga traseul prestabilit. Doar ca membrii Ligii Asociatiei Producatorilor Agricoli din Romania (LAPAR), prezenti in coloana, s-au simtit tradati, nestiind nimic despre un astfel de document, astfel ca au ramas fermi pe pozitie, decretand totusi ca, daca intreaga coloana nu ajunge la minister, atunci nici nu mai poate fi vorba de formarea vreunei delegatii. Fermitatea sefului dispozitivului Jandarmeriei, dar si ideea ca oricum nu mai au ce discuta cu oamenii lui Flutur, dupa ce s-a recurs la o astfel de stratagema, a condus la deblocarea Pietei Universitatii.
Contactat ulterior asupra posibilelor negocieri dintre minister si manifestanti, Adrian Tibu, purtatorul de cuvant al ministerului, a precizat ca ar fi existat in jurul orei 12.00 niste negocieri intre secretarul de stat Lazin si reprezentanti ai manifestantilor. Indiferent de veridicitatea acestei informatii, membrii LAPAR s-au simtit umiliti de conducerea ministerului si tradati de cei care au semnat protocolul in cauza.
Singura certitudine: sute de mii de hectare raman neinsamantate
Producatorii agricoli au o serie de revendicari, majoritatea logice si bine argumentate. Prima se refera la pretul motorinei, care a ajuns la 1 euro/litru, din care acciza se apropie de 10.000 lei vechi. Desi ministerul acorda o subventie de 7.000 lei vechi/litru, producatorii nici nu concep sa plateasca un astfel de pret, din moment ce piata agricola nu functioneaza, iar pretul pe kilogramul de grau sau porumb a scazut sub 2.000 lei. Pentru ca cheltuielile pe un hectar cultivat depasesc cu mult veniturile, producatorii sunt hotarati sa nu mai infiinteze astfel de culturi, situatie in care sute de mii de hectare de pamant vor ramane neinsamantate, iar Romania va deveni in curand raiul importatorilor.
Gheorghe Flutur: -Nu voi ceda presiunilor-
Ministrul agriculturii, Gheorghe Flutur, a declarat ieri ca nu va ceda presiunilor PSD. -Sa nu creada ca voi ceda doar pentru ca au scos in strada tractoare cu numere de PSD, pentru ca asta e realitatea! Agrostar are genetice legaturi cu Elena Sporea si cu alti <spori> PSD. Nu mai pomenim de faptul ca o parte din revendicarile sindicalistilor au fost deja solutionate – cum ar fi sprijinul pentru motorina. Nu putem ceda presiunilor privind cultivarea plantelor modificate genetic, pentru ca Uniunea Europeana interzice acest lucru-, a declarat ieri Gheorghe Flutur, in cadrul unei conferinte.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















