Sah
Presedintele Traian Basescu va face prima mutare in partida de sah Nisipeanu – Topalov, care va avea loc maine, la Bucuresti. Campionul european la sah, Dieter Nisipeanu, va juca, in perioada 6-9 aprilie, in Capitala, cu campionul mondial en-titre, bulgarul Veselin Topalov.
Meciul, care va consta in patru partide disputate in sistem de joc clasic, este cea mai importanta confruntare sahista organizata vreodata la Bucuresti, fiind pentru prima data cand un campion mondial en-titre de sah joaca in Romania.
Netransferabil
Directorul sportiv al clubului AS Roma, Daniele Prade, a dezmintit informatiile potrivit carora Real Madrid ar fi deschis negocierile pentru transferul lui Cristian Chivu, oficialul italian declarand ca romanul isi va prelungi contractul cu gruparea romana. -Ne face placere ca un jucator cum este Chivu se afla in vizorul marilor cluburi, dar el nu este de vanzare. Nu am avut contacte cu Real Madrid si va asigur ca romanul este un punct de sprijin important pentru viitorul Romei-, a spus Conti.
Presa spaniola a anuntat, marti, ca Real Madrid a deschis negocierile pentru achizitionarea lui Chivu, suma de transfer urmand sa nu depaseasca 20 milioane de euro.
Inedit
Septuplul castigator al Turului Frantei, Lance Armstrong, a fost ales sa conduca masina de deschidere a celei de-a 90-a editii a cursei de 500 de mile de la Indianapolis, din cadrul Campionatului de automobile Indycar, care se va disputa pe 28 mai.
Americanul, in varsta de 34 de ani, care si-a incheiat cariera de ciclist in iulie 2005, va face cateva tururi de pista la volanul unei masini Chevrolet Corvette, inaintea celor 33 de concurenti inscrisi in cursa de la Indianapolis, la care vor asista 250.000 de spectatori.
Acord
Mijlocasul francez al echipei Arsenal Londra, Robert Pires, va evolua in urmatoarele doua sezoane la Villarreal. Pires, in varsta 32 de ani, al carui contract cu Arsenal expira la finalul sezonului, a ajuns la un acord pentru doi ani cu -Submarinul galben-. Internationalul francez ar fi dorit sa mai ramana inca doi ani la Arsenal, insa, potrivit managerului Arsene Wenger, clubul doreste o prelungire a acordului pentru un singur sezon.
Alte cluburi europene s-au aratat interesate de Pires, intre care si Benfica Lisabona, dupa cum a anuntat recent cotidianul -A Bola-, insa jucatorul francez se pare ca a fost convins de performantele bune ale Villarrealului.
Nepregatiti
Un expert in situatiile de urgenta a anuntat ca spitalele germane nu sunt suficient pregatite pentru un aflux de raniti in cazul unui accident major sau in cazul unui atentat pe unul dintre stadioanele pe care se vor disputa partide la Cupa Mondiala din Germania. -Protocolul de preluare a unui aflux de raniti nu este optim, spitalele nu sunt suficient pregatite in conceptul de securitate pus la punct de autoritatile germane-, a apreciat profesorul Wolf Dombrowsky, in cadrul unui colocviu organizat la Dusseldorf referitor la masurile de securitate in timpul CM (9 iunie-9 iulie).
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















