Președintele Federației Române de Fotbal, Mircea Sandu, a anunțat că nu va fi trimis niciun reprezentant care să apere cauza echipei FC Timișoara la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne. Deși șefului LPF, Dumitru Dragomir, îi fusese încredințat acest caz, s-a votat ca nici el să nu reprezinte clubul de pe Bega.
„A fost o propunere ca domnul Dumitru Dragomir să meargă la TAS și să transmită acolo că în cazul depunctării Timișoarei doar s-a pus în aplicare decizia Comisiei de Disciplină a FIFA. S-a supus la vot ca Dumitru Dragomir să meargă la TAS și au fost două voturi contra și opt abțineri, astfel că acesta nu va mai reprezenta FRF-ul în cazul penalizării clubului FC Timișoara. FRF nu va fi prezentă la TAS și nu se va apăra în procesul intentat de FC Timișoara“, a anunțat „Nașu'“.
Astfel, este foarte probabil ca Timișoara să nu își mai recupereze cele șase puncte.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















