Personajul principal al dezbaterilor din ultimele zile este el fugitivo Boldea. Toată lumea s-a întrebat cum de nu i s-a pus interdicția de a părăsi țara dar nimeni n-a găsit răspunsul corect. Dna Kovesi s-a încurcat în explicații iar președintele Băsescu „nu crede că procurorii au vrut să-l facă scăpat” mai ales că după ce l-au tot monitorizat, „n-aveau niciun interes să-l scape din mână”. Pur și simplu le-a alunecat printre degete: „e mai mult o neîndemânare”. Nu mai ținuseră un Boldea în mână și l-au manevrat greșit. Dl. Băsescu a anunțat însă că „se va implica personal” în aducerea lui Boldea în țară și că îl va găsi „și-n gaură de șarpe”. Asta l-a făcut pe Boldea să anunțe presa că se află în Congo și că „nu trebuie să mă caute ei pentru că vin eu săptămâna viitoare”. Tocmai căuta bilet de avion. Boldea a precizat că a plecat cu voie de la procurorul de caz Cărare: „i-am spus că plec și mi-a spus pleacă”. ?ê?£i-a plecat. Apoi oameni răi din lumea rea („e o măgărie făcută de Roberta și de Buda”) i-au tot închis cărarea. Până și procurorul Cărare a negat discuția. Fuga lui Boldea de sub nasul procurorilor și faptul că i-a râs în nas președintelui i-au inspirat dlui Antonescu observația că „pedeliștii au început să fugă în Congo”. Semn că vine Bombo! Dl. Lăzăroiu nu crede: „USL va obține un eșec la locale fiindcă românii nu mai votează după principiul Iliescu apare, soarele răsare”. Acum e pricipiul de onoare: Iliescu apare, Năstase răsare, Ponta ia amploare. În câteva zile, acesta a reușit să treacă de la principiul „Băsescu minte, nu mi-a propus funcția de premier” la principiul „discutasem în USL posibilitatea ca Băsescu să ne dea nouă sarcina unui nou guvern” și „am stabilit între noi să răspundă doar Crin, clar și tăios” – în timp ce dl. Ponta prognoza duios: „PPDD va fi a doua mare forță politică cu mult înaintea PDL”. Cacofonia l-a făcut fericit pe D.D. În tabăra PDL, candidatul-surpriză Prigoană la Primăria Capitalei, supărat că dnii Baconschi, Preda și Paleologu au râs de el în recreație, i-a pârât la tovarășa, cerându-i dnei Udrea să-i dea afară din partid, altfel nu mai candidează pentru PDL. Doar trei pentru un Prigoană? Parcă regula restructurării era: să plece șapte ca să vină unul. Dl. Paleologu n-a înțeles însă de ce s-a supărat dl. Prigoană: pentru „crima de lez-Prigoană”? pentru aluzia la pliciul conjugal? În fond, a zis dl. Paloeologu, „pliciul înseamnă bărbăție și hotărâre”. Înseamnă chiar politică: dacă plici, plici singur. Plici și pleci.
Tia ?ê?£erbănescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info














