Stocurile strategice de petrol ale tarilor membre ale Agentiei Internationale pentru Energie (AIE) sunt suficiente pentru a face fata unei eventuale intreruperi a exporturilor iraniene, declara directorul exercutiv al AIE. Dar, avertiza Claude Mandil, cum explozia preturilor la titei va afecta cresterea economica si inflatia la nivel mondial, a venit timpul sa facem economii masive de energie!
Criza iraniana da totul peste cap, incurca toate socotelile, facandu-i pe politicieni si economisti sa-si puna mainile in cap, intr-un gest de maxima disperare si neputinta. Saltul tarifelor la -aurul negru-, care bat recorduri dupa recorduri, risca -sa dureze daca nu se face ceva pentru stoparea fenomenului-, tragea Mandil semnalul de alarma. In opinia lui, doua categorii de masuri sunt susceptibile sa calmeze, pe termen scurt, lucrurile. Primele vizeaza -linistirea jocului politic- oriunde tensiunile ameninta sa perturbe productia si exporturile petroliere (Orientul Mijlociu, Nigeria, Chad, Venezuela, Rusia). Celelalte se refera la -supravegherea tuturor semnalelor pietei- si reducerea consumului de energie in lume. -Este intr-adevar momentul pentru economii in privinta consumului de petrol si de carburanti-, preciza Mandil. -Moderarea consumului de energie a devenit un imperativ.- Pentru ca, si-a inceput el argumentatia, aceasta goana a preturilor la titei va avea un impact asupra inflatiei.
1.000 dolari uncia de aur
-Toate sectoarele care inghit cantitati uriase de energie isi vor majora tarifele. Pretul petrolului va influenta asupra celorlalte resurse, de la gaze naturale la electricitate. Ca atare, aluminiu, otetul etc., dar absolut totul are sanse de a se scumpi-, a prognozat oficialul international. Nu va scapa nici aurul. Potrivit expertului american Jim Rodgers, fostul partener al lui George Soros, cel mai valoros metal ar putea ajunge sa coste 1.000 de dolari uncia, pe fondul nervozitatii pietelor energetice. -Cea mai scurta perioada de degringolada de pe pietele materiilor prime a durat 15 ani, cea mai lunga – 23 de ani. Ca atare, daca privim factorul istorie ca punct de orientare, actuala nebunie nu si-a atins inca limitele-, a estimat Rodgers.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















