Greselile de arbitraj nu lipsesc la nicio etapa din campionatul Romaniei. Pentru a elimina orice urma de suspiciune, presedintele Comisiei Centrale de Arbitri, Gheorghe Constantin, a decis, in momentul in care a fost investit in functie, ca delegarile sa se faca cu ajutorul calculatorului. Prestatia slaba a -fluierasilor- autohtoni i-a facut pe conducatorii cluburilor Steaua, Dinamo si Rapid sa ceara ca la derby-uri sa oficieze brigazi de peste hotare. Doleantele granzilor au fost indeplinite de catre CCA, insa hotararea a fost criticata de presedintele Comisiei de Arbitri a UEFA, Volker Roth – invitat de comisia romana la o intalnire cu arbitrii de centru de pe lista FIFA.
CCA a luat act de recomandarile UEFA, Gheorghe Constantin precizand ca derby-ul Steaua – Rapid va fi ultimul arbitrat de o brigada straina. In ceea ce priveste utilizarea in continuare a delegarii arbitrilor prin intermediul calculatorului, oficialul FRF a afirmat ca o decizie in acest sens va fi luata dupa incheierea campionatului.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















