Partea bună a „afacerilor de succes“ care ajung în justiție după ce s-au născut cu bani de la stat (din bănci devalizate, firme și conturi preluate), au crescut pe terenuri, clădiri și întreprinderi (primite la majorat tot de la stat) și s-au dezvoltat cu scutiri repetate de datorii (tot de la stat) este că n-ai emoții: știi dinainte că au un final fericit.
Sunt telenovele cu happy-end unde după mai multe lacrimi și peripeții, protagoniștii scapă cu bine, rămån împreună și trăiesc fericiți pånă la adånci bătråneți. Aici sau peste hotare. Este și o lecție de solidaritate în aceste coproducții: vezi cine cu cine se aseamănă, cine cu cine se adună, cine pe cine se răzbună. Iar justiția chiar este echidistantă în asemenea cazuri. Ea nu împarte oligarhii în buni și răi (cum fac politicienii) și nici politicienii în buni și răi (cum fac oligarhii) ci îi iartă pe toți. Spre deosebire de solidaritatea de clasă a justiției, solidaritatea socială e mai diferențiată. Față de cei defavorizați, de exemplu, președintele a lăcrimat („puteți plånge pe umărul meu și eu pot plånge pe umărul dvs.“) anunțându-i pe funcționari că le îngheață salariile. Cånd e vorba de solidaritatea cu cei favorizați, tonul președintelui e mult mai ferm: „unde-i crima lui Popoviciu? Că a făcut o investiție de cåteva miliarde? E o crimă?“. Firește că nu-i o crimă – și unde nu-i crimă, nu e nici pedeapsă! – dar nimeni n-a zis că investiția din Băneasa nu e importantă. Dimpotrivă a dovedit că „școala din Băneasa“ e redutabilă iar investiția sa e atåt de dichisită încåt presa i-a scotocit ereditatea. Problemă este, cum a recunoscut și dl Băsescu, la transferul terenului. Restul e într-adevăr o intrigă polițistă unde fiecare trecător prin Băneasa devenea suspect de trafic. Dar așa se întåmplă de fiecare dată iar faptul că anul acesta sunt alegeri prezidențiale n-avea cum să nu isterizeze echipele aflate pe teren și galeriile. Chiar dacă președintele Băsescu a declarat din nou (la derută) zilele trecute că nu s-a hotăråt să candideze pentru un nou mandat, nimeni nu l-a luat în serios – așa cum nu l-a luat nici pe dl Constantinescu în 2000 cånd a renunțat la cursa prezidențială. Deocamdată, nehotărårea pare doar un capriciu al dlui Băsescu. Dar dacă totuși (prin absurd) ar renunța, analogia cu schema din 2000 s-ar impune: pe dl Constantinescu l-au învins securiștii iar pe dl Băsescu l-au convins. După rețeta „doi și-un sfert“: un mandat mie, unul SIE și-un sfert acoperiți.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
