Felicitari
Ministrul bulgar pentru afaceri europene, Meglena Kuneva, a declarat, intr-un interviu publicat de pagina electronica a agentiei Focus, ca nu poate decat sa felicite Romania pentru succesele obtinute in domeniul justitiei si afacerilor interne. Kuneva a adaugat ca -Romania si Bulgaria vor fi evaluate pentru aderare pe baza meritelor proprii-, existand posibilitatea activarii clauzei de salvgardare in cazul uneia dintre tari, a amandurora sau a niciuneia.
Top
Presedintele american George W. Bush, scriitorul turc Orhan Pamuk, ecologistul chinez Ma Jun, cancelarul german Angela Merkel si cantaretul de hip-hop Sean -Puffy- Combs figureaza pe lista revistei -Time- a celor mai influente 100 de personalitati ale anului.
Guvern
Premierul in exercitiu israelian, Ehud Olmert, i-a oferit veteranului Shimon Peres un rol important in viitorul Cabinet si se afla pe punctul de a finaliza lista executivului, ai carui membri vor depune juramantul joi, in Parlament. Partidul de centru Kadima, plasat pe primul loc in urma alegerilor din 28 martie, a incheiat acorduri de coalitie cu mai multe factiuni, obtinand sprijinul a 67 dintre cei 120 de membri ai parlamentului.
Ocol
Secretarul american de stat, Condoleezza Rice, a avertizat ca Statele Unite ar putea actiona independent de Consiliul de Securitate al ONU, pentru a exercita presiuni asupra Iranului si a determina regimul de la Teheran sa renunte la programul nuclear. Rice a declarat ca Statele Unite dispun inca de o serie de masuri diplomatice pe care le-ar putea impune impotriva Iranului prin intermediul Consiliului de Securitate al ONU. Totusi, in cazul in care institutia nu va actiona suficient de repede, Washingtonul si aliatii lui nu vor astepta.
Lista
Viitorul premier italian, Romano Prodi, si-a exprimat speranta ca va putea finaliza lista guvernului pana pe 4 sau 5 mai, in cazul in care actualul presedinte, Carlo Azeglio Ciampi, ii va incredinta la sfarsitul acestei saptamani sarcina de a forma executivul.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















