Un studiu realizat de SAR (Societatea Academica Romana) incearca sa aduca noi elemente intr-o problema care a captat atentia celor ce urmaresc evolutia economiei romanesti: cota unica. La mai mult de un an de la implementare, se pot trage cateva concluzii, bazate pe fapte.
Una peste alta, din cifrele comparative inaintate de studiu, balanta pare inclinata spre adeptii cotei unice. Ca principiu, acest sistem de impozitare a dat roade: aplicarea cotei de 16% pe venituri a indus la nivel global o crestere a colectarii acestuia (peste 20%, daca raportam 1 ianuarie-16 aprilie 2006 la 1 ianuarie-16 aprilie 2005), la fel intamplandu-se si la capitolul impozit pe profit (in urcare cu peste 8%). Multi au considerat masura una pur electorala, fara calcule bine efectuate (printre ei, FMI). Sigur, bugetul ramane deficitar la capitolul incasari, deficitul a crescut, dar asta tine deja de disciplina financiara. O cota mai ridicata, de 18%, cum propune SAR, ar fi adus probabil mai multi bani la buget, nu se stie insa daca si o mai buna colectare.
Apropo de colectare, nivelul pe 2005 s-a mentinut la cel stabilit de unul dintre contestatarii noului sistem, ex-ministrul finantelor, Mihai Tanasescu (aproape 30%), iar pentru 2006 se prevede inscrierea pe un trend ascendent (30,75% din PIB).
Un plus la buget de 1% din PIB
Daca proiectam la nivel anual analiza facuta de SAR, se poate spune ca sistemul cotei unice aduce un plus de 1% din PIB la buget, nicidecum un minus (un miliard de euro, in opinia oficialilor UE).
Si pentru ca tot a venit vorba de UE, care ne forteaza mana sa marim ori cota unica, ori TVA, trebuie sa mai spunem un lucru: nu grija netarmurita de Romania ii doare pe occidentali, ci faptul ca investitii pe care contau in propria dezvoltare iau drumul estului, datorita fiscalitatii mai mici. Reactia lor a fost la fel de dura atunci cand Estonia a procedat similar cu Romania, iar evolutiile ulterioare au dovedit ca tot esticii au fost castigatori.
Nici motivatia sub care ne ameninta UE cu activarea clauzei de salvgardare nu poate fi neglijata: avem nevoie de bani la buget pentru cofinantarea proiectelor de infrastructura (cam 1,5% in opinia SAR), dar acestia ar putea fi scosi printr-o mai ferma strategie fiscala, atingandu-ne fara menajamente de cei care pana acum au fost protejati politic: impozite proportionale cu averea, taxarea tuturor formelor de venit cu 16%.
In final, as mai lansa o tema de analizat: n-ar fi mai bine sa mergem, cel putin in actuala faza de dezvoltare a economiei, pe o cota de impozitare cu adevarat unica (impozit pe venit si pe profit, dar si TVA), de 18%, sa zicem (nivelul trebuie determinat prin calcule complexe care sa cuantifice efectele asupra economiei)? Am spus pe o perioada determinata, intrucat sistemele de impozitare cu cote unice, de sorginte liberala, dau randament justificat doar pana la atingerea unor parametri economici care sa permita iesirea din randul economiilor in tranzitie.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















