Fostul primar al Iasiului, Constantin Simirad, poate pleca, in sfarsit, in Cuba lui Fidel Castro. Presedintele Ion Iliescu a semnat decretul de acreditare a unor ambasadori pe posturi: Constantin Simirad – ambasador al Romaniei in Cuba, Radu Onofrei – in Regatul Hasemit al Iordaniei, Doru Romulus Costea – sef al Misiunii Permanente a Romaniei pe langa ONU, la Geneva. Radu Onofrei a fost emisarul special al guvernului roman pe langa Oficiul pentru Reconstructie si Asistenta Umanitara si a contribuit la organizarea noului Minister de Externe irakian, dupa razboi. Prin decret prezidential, Ion Donca este rechemat din calitatea de ambasador extraordinar si plenipotentiar al Romaniei in Mongolia, cu sediul la Beijing, iar Viorel Isticioaia Budura, ambasador al Romaniei in China, este acreditat si pe postul de ambasador nerezident in Mongolia.
Numele lui Donca a aparut intr-o ancheta a Curtii de Conturi privind o serie de nereguli comise la Ambasada Romaniei in Ungaria. In 1998, Curtea de Conturi a constatat nereguli financiare in perioada 1994-1996, cu un prejudiciu de 512.252 forinti si 1.666 de dolari. Responsabilitatea a fost atribuita de Curtea de Conturi lui Donca si altor functionari MAE.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















