Astfel imbie un afis al Teatrului Nottara. Si oamenii se asaza imprejurul scenei pentru a asista la un moment vrajit, pentru a-si reaminti de copilarie si naivitatea povestilor ei. Numai ca piesa lui Victor Eftimiu Insir*te margarite!… este mai degraba o propunere de a distruge tiparele basmului clasic care a deschis in dramaturgia romana drumul -feeriei modernizate-, in opinia lui Eugen Lovinescu. Autorul porneste de la motivul maritisului celor trei fete de imparat prin aruncarea marului de aur. Dar personajele, nemultumite de soarta inscrisa in carti de sute de ani, se revolta. Sorina, mezina imparatului, nu vrea sa se supuna destinului hotarat demult pentru ea, il place pe Zmeu si-i cere s-o rapeasca. Insa, se lasa prinsa rapid intr-o alta matrita: trebuie sa-l urmeze pe Fat-Frumos cu dragoste servila, in urma prorocirii babei Vraca.
Toate personajele se scutura de vechile haine si imbraca altele noi. Ele ii transforma in oameni ale caror dorinte devin astfel firesti, ale caror ezitari sunt normale. Regizorul Alexandru Dabija contureaza cu umor aceasta latura umana a eroilor. Se indreapta subtil catre parodie, jongleaza cu efecte comice care surprind mereu si poarta spectatorul cu bucurie in aceasta lume demitizata treptat. Aduce un indemn la a demola forme si sisteme, recunoscandu-le meritele, dar simtind visceral nevoia de altceva, nou si natural.
Si uite asa, Zmeul devine, in interpretarea lui Razvan Vasilescu, un personaj macinat de ganduri de eliberare a omenirii, iar Fat-Frumos – Ion Grosu -, un filfizon pudrat si parfumat, invingator pentru ca-i protejat de -cate-un tainic talisman-, surazand tuturor si manat de dorinte marunte. Buzdugan – Bogdan Voda – devine bland si intelegator, dupa ce se aratase aspru si furtunos. Actorii redau gradat, cu finete, trasaturile personajelor, reusind sa le descrie de la inceput fara ca asta sa le faca previzibile. Folosind aceleasi mijloace cu care a obisnuit publicul Teatrului Nottara, Constantin Cotimanis tinde sa caricaturizeze personajele pe care le interpreteaza: Alb-Imparat si Mos Toader. O aparitie mereu surprinzatoare este Emilia Dobrin care, prin poze si gesturi-cheie, starneste hazul spectatorilor si da o idee despre zambetul regizorului la aceasta propunere. Puternica si seducatoare, Ada Navrot infatiseaza o vrajitoare, vampa si mama, care subjuga si se lasa subjugata, dar care lupta pana la capat. Luminita Erga – Kundra, o femeie, Ileana Cosanzeana – face un slalom corect intre personajele pe care le propune, le caracterizeaza cu economie si le impune. Ioana Calota, interpreta Sorinei, fiica a carei impotrivire a iscat o permanenta cautare, cauta nuanta personajului. Incapatanata sau usor de induiosat, furioasa sau iubitoare, ea pastreaza o linie clara, ce tinde spre monotonie. Valeriu Preda, Pacala plin de umor si Crainic ce porneste basmul, da inca o dimensiune piesei: lectie de cum se spun povesti, teatru in teatru.
Costumele Ancai Marcu, uneori urbane, alteori de scena, si decorul lui Sica Rusescu sprijina aceasta idee. Dar, simtim ca regizorul vrea sa spuna mai mult, ne conduce catre mai multe directii, nu intotdeauna clar trasate. Feeria da senzatia ca -va urma-. Insir*te, margarite!…
Mirela Nastasache
P.S.: Spectacolul este dedicat memoriei lui Dan Micu.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
