– Domnule profesor, de aceasta data, ati venit de la Heidelberg cu prilejul conferintei internationale -Europa in timpul razboiului rece; evaluari si perspective-, care marcheaza si 10 ani de activitate a Institutului National pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Romane. Cunoasteti activitatea acestui institut? Cum o apreciati?
– Cu prilejul sesiunii omagiale a acestui institut, mi-am putut da seama de activitatea impunatoare a acestui centru de cercetari condus de domnul Radu Ciuceanu. Multitudinea de carti si reviste publicate in cursul unui deceniu sunt, cred, o contributie de prim-ordin la rafuiala poporului roman cu patru dictaturi de care si sub care a suferit poporul roman timp de o jumatate de secol.
– Ati sustinut discursul de receptie la Academia Romana cu o tema despre Nicolae Ceausescu, iar acum ati prezentat comunicarea -Ceausescu, Hristos si imparatii romani-. De ce v-ati ales aceasta tema?
– Fiindca de prin anii *80 am cunoscut cultul personalitatii lui Ceausescu si, ca istoric al literaturii, m-a interesat literatura encomiastica, gen literar dezvoltat inca din antichitate. Am colectionat si am studiat atunci cartile scrise in cinstea dictatorului si am ales un volum cu texte in limba germana, fiind adresat, in primul rand, cititorilor de limba germana.
– Dumneavoastra fiind specialist in romanistica, istorie si teorie literara.
– Da. Din acest punct de vedere, se poate spune ca acest gen este o parte a literaturii romane. Desigur, nu are valoare, dar este un gen literar. M-a interesat felul in care acest dictator a fost receptat in viata literara.
– Care sunt concluziile la care ati ajuns?
– Am incercat sa dovedesc ca avem de-a face cu analogii izbitoare dintre motivele si simbolurile cultului imparatilor romani sau ale regelui Ludovic al XIV-lea, Regele Soare. Si Ceausescu a fost un fel de rege-soare. A avut sceptru, s-a simtit ca un rege care se lasa adorat. Este un motiv recurent, intalnit si pe vremea faraonilor, care izvoraste din inconstientul colectiv al omenirii, unde revine mereu soarele si natura care renaste primavara. Cum stim, s-a mai spus epoca de aur. Suveranul a mai fost considerat ca un fel de mantuitor sau, daca vreti, intr-un sens mai larg, un fel de Mesia. In prima parte am aratat ca poetii care l-au preaslavit pe dictator au fost oameni cu o anumita cultura biblica, desi, probabil nu erau credinciosi. Cu acest prilej, am descoperit si analogii intre anumite pasaje din Evanghelii, din Epistolele Sf. Pavel sau din Psalmii lui David. E aici ceva paradoxal, fiindca toata lumea stie ca Ceausescu era ateu convins. Dar s-a lasat adulat ca un Dumnezeu. Pe vremea lor, la fel au facut Lenin si Stalin. Daca nu mai exista Dumnezeu in cer, era, in schimb, un idol pe pamant, un fel de erzat divin.
– Ati mers mai departe cu analogia unei trinitati pamantene.
– Da, va amintiti, Partidul, Ceausescu, Romania. Numarul trei este unul sacral. Daca se face o comparatie intre steagul romanesc si aceasta treime, la mijloc galben, simbolul soarelui, rosu ar fi simbolul comunismului sau al puterii si albastrul este culoarea cerului, ce da o dimensiune cosmica acestei treimi. In interpretarea data m-a influentat Karl Gustav Jung, care a pus in evidenta rolul inconstientului colectiv, si pe care l-am studiat indelung.
– Va ganditi la acele arhetipuri?
– Exact. Sunt niste simboluri arhetipale. Numarul trei, de pilda, este un simbol arhetipal. Sau culoarea albastra, care este, cel putin in Occident, culoarea mantiei Sfintei Fecioare. Toate aceste manifestari reprezinta un fel de religie profana, fara Dumnezeu, dar care crede insa in istorie, in progres. Asa au fost marxismul sau national-socialismul.
– Si sfarsitul lui Ceausescu?
– E o ironie a istoriei, o intamplare semnificativa. A fost ucis de Craciun, in ziua Nasterii lui Hristos.
– Sunteti un bun cunoscator al literaturii romane. Aveti o preferinta?
– Pentru mine, cel mai mare prozator este Mihail Sadoveanu. La Heidelberg, unde este un centru de literatura romana, am avut, anul trecut, o intalnire foarte reusita cu Mircea Cartarescu. La un alt simpozion la Leipzig, unde a fost o intalnire a romanistilor din Germania, am discutat despre tema regionalismului in literatura romana. Am pregatit o comunicare despre Sadoveanu si calatoria sa in Basarabia din 1918, dupa care a publicat cartea Drumuri basarabene, aproape necunoscuta la noi. Am mai scris despre Lucian Blaga, indeosebi despre Spatiul mioritic si despre ecoul pe care conceptia lui l-a avut in dezbaterile de idei ale timpului. Apoi, pe la inceputul anilor *70, am scris un studiu in care am schitat toata evolutia teoriilor despre specificul romanesc – Constantin Radulescu Motru, Mihail Ralea, George Calinescu si multi altii. Titlul acestui studiu a fost Fenomenul romanesc, dupa o formula a lui Mihail Ralea. Am mai scris o lucrare despre imaginea romanilor in scrierile de limba germana, tradusa si in romaneste. Vedeti, eu consider ca rolul meu este sa fiu un mijlocitor si vreau sa fac cunoscute literatura si cultura romaneasca in tara noastra.
– Ce preferinte aveti din literatura contemporana?
– In primul rand, Marin Sorescu, pe care l-am pretuit foarte mult. A fost si la noi. Apoi, pe Ana Blandiana, Stefan Banulescu, Bakonschi, Constantin Toiu, Augustin Buzura. Am citit cu mare atentie cartea Timpul trairii, timpul marturisirii a domnului acad. Eugen Simion, presedintele Academiei Romane, si am vazut ca, in unul dintre volume, a tiparit si Jurnalul german. De altfel, dumnealui a participat si la un colocviu organizat de Goethe Institut si comunicarea sustinuta atunci a fost publicata in traducere germana, impreuna cu altele, in volumul Interferente romano-germane. Ma consider un propagandist al literaturii romane la publicul de limba germana. Am dedicat o lucrare lui Urmuz, acest avangardist. M-am ocupat foarte mult de Moldova. Nu am fost acolo decat o singura data, dar inca de prin anii *60 am scris o lucrare despre limba moldoveneasca, pe care am publicat-o intr-o revista de specialitate.
– Credeti ca limba moldoveneasca este o alta limba decat cea romana?
– Tocmai asta am aratat, pe o baza solida de documente si cercetari, folosind sistematic manuale, antologii, reviste pentru a descrie care a fost doctrina lingvistica cu privire la limba moldoveneasca. Am aparat pozitia pe care specialistii romani, in acei ani, nu o puteau sustine. Atunci, colegii romani s-au bucurat. A fost un articol de scandal si republicarea lui dupa 1990 a facut sa fiu apreciat ca un prieten al culturii romane. Imi amintesc insa ca, in acel timp, a fost un scandal imens la Chisinau si in Uniunea Sovietica, fiindca am demonstrat ca limba moldoveneasca este, de fapt, limba romana. Din pacate, capacitatea mea de lectura este limitata si, in ultimii ani, am citit mai putina literatura romaneasca, fiindca m-am dedicat literaturii italiene.
– Sunteti membru de onoare al Academiei Romane. Cum vedeti rolul acestei institutii in Romania contemporana si, in general, al academiilor?
– Rolul Academiilor in lumea contemporana consta in organizarea si promovarea, la cel mai inalt nivel, a cercetarii stiintifice in ansamblul disciplinelor sale si de a crea o baza pentru un dialog intre ele. Acestei meniri interdisciplinare se adauga o vocatie internationala, deosebit de importanta si imperioasa in epoca globalizarii. Anume, ca fiecare Academie sa faca cunoscuta valoarea stiintei, culturii si artei poporului respectiv pe plan mondial. In masura in care ma simt indreptatit sa judec, din punctul meu de vedere de romanist, limitat la stiintele umaniste, pot constata ca Academia Romana face fata acestor sarcini in mod exemplar.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
