Resuscitarea sistemului de pensii, prin adoptarea de catre Camera Deputatilor a Legii Pensiilor Private, a declansat o lupta cu miza de peste un miliard de euro. Un simplu calcul aritmetic arata faptul ca, daca cei aproximativ patru milioane de angajati ar contribui lunar cu 15% din venit la fondul de pensii private, s-ar strange o suma cifrata la 1,44 miliarde de euro. Admitem ca nu toata lumea va cotiza, dar avand in vedere nivelul modest al pensiilor de stat, numarul celor care vor opta pentru un viitor ceva mai bun din punct de vedere financiar va fi in continua crestere.
Asa o miza tenteaza si cei mai mari rechini din -marea finantelor-. Pentru a ajunge la prada ei fac tot posibilul sa isi planteze oameni in pozitii-cheie, daca se poate chiar in Comisia de Supraveghere. Apoi nu le mai ramane decat sa infiinteze un fond de aministrare, sa incheie o -fratie- cu un sindicat puternic (al carui sef sa-si indrume -supusii- in directia care trebuie) si apoi sa gestioneze in stil FNI sau CARITAS banii adunati. Fara atentie din partea parlamentului, care ii alege pe cei cinci supraveghetori, putem asista la o mega-escrocherie sub umbrela Bancii Mondiale, cea care finanteaza acest debut ezitant al Comisiei de Supraveghere.
Cum sistemul asigurarilor sociale din Romania este aproape de colaps, autoritatile fac eforturi pentru a face functionabil sistemul de pensii private, sau pilonul III, cum este cunoscut in domeniu. Recent, Legea Pensiilor Private a primit girul Camerei Deputatilor. Astfel, orice roman poate aloca maxim 15% din venitul lunar la un fond privat de pensii.
Contributia poate fi si impartita intre angajat si angajator, in cazul in care contractul colectiv de munca prevede acest lucru. Proiectul de lege precizeaza ca suma reprezentand contributiile la fondurile de pensii facultative ale angajatului este deductibila, in limita a 200 de euro, intr-un an fiscal. Aceeasi facilitate fiscala se acorda angajatorului la calculul profitului impozabil, tot in limita a 200 de euro intr-un an fiscal, pentru fiecare participant.
Daca un participant inceteaza plata contributiei, acesta isi pastreaza drepturile conform regulilor schemei de pensii facultative, daca nu a solicitat transferul catre alt fond de pensii facultative. Banii stransi de la participantii la fondul de pensii pot fi utilizati la final de cotizare numai pentru obtinerea unei pensii facultative. Poate opta pentru participare orice angajat, functionar sau persoana autorizata independenta.
Cine supravegheaza
Avand in vedere ca se pot obtine la aceste fonduri sume fabuloase, chiar 120 milioane de euro pe luna (aproape 1,5 miliarde de euro anual!), in acest moment, de maxima importanta devine cine va administra banii si cine garanteaza ca oamenii nu vor ramane cu ochii in soare (ca la CARITAS, FNI sau alte inginerii financiare mioritice).
Proiectul de lege precizeaza etapele de autorizare, functionare si mecanismul de administrare a fondurilor de pensii. Pot gestiona fonduri de pensii facultative societatile de pensii, de administrare a investitiilor si de asigurare autorizate de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP).
Avand in vedere rolul extrem de important pe care urmeaza sa-l joace acest organism, care va avea cinci membri, alegerea lor devine cruciala. De aceea, cei care vor sa influenteze piata vor incerca sa-si plaseze persoane in aceste posturi. Tinand cont de faptul ca Banca Mondiala asigura finantarea cheltuielilor salariale, criteriile de alegere ar trebui sa fie performata si lipsa oricarei implicari in scandaluri financiare. Or, deja sunt vehiculate nume cu implicare in retete cum ar fi Bancorex sau Gelsor. Decizia finala in desemnarea membrilor revine parlamentului care chiar in aceste zile audiaza candidatii (cu 20 de luni intarziere).
Pot constitui societati care sa administreze fonduri de pensii private cei care pot aduna resurse de 1,5 milioane de euro si nu au datorii la buget.
Schema de pensie facultativa este elaborata si propusa de administrator si trebuie autorizata de CSSPP. Fondul de pensii facultative va putea primi contributii numai dupa autorizare.
Apar actorii
Odata dinamizat sistemul, au aparut si primele fonduri constituite: Allianz Tiriac a facut pasul, alte societati cum ar fi Omniasig, Asirom si Generali se pregatesc. Dupa cum in stadiu de gandire se afla si un fond mosit de tatucul FNI, Sorin Ovidiu Vintu.
Investitiile activelor fondurilor de pensii facultative sunt scutite de impozit pana la plata dreptului cuvenit participantilor si beneficiarilor.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















