Home Sport DNA a intrat în „șerpăria” de la FRF

DNA a intrat în „șerpăria” de la FRF

DISTRIBUIŢI

Mai mulți oameni de fotbal, în frunte cu finanțatorul lui FC Argeș, Cornel Penescu (foto stânga), au fost reținuți ieri de procurorii anticorupție, fiind acuzați de trucarea unor meciuri de fotbal din Liga I. În timp ce la Pitești se cercetau documentele clubului, iar patronul era reținut, procurorii DNA au descins și în sediul FRF din București, unde l-au interogat pe președintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Gheorghe Constantin (foto dreapta). Acesta e suspectat că făcea delegările în funcție de interesele conducătorilor de cluburi. Procurorii DNA i-au percheziționat biroul de la Casa Fotbalului, iar el a fost transportat la sediul DNA din Pitești pentru audieri. Printre arbitrii bănuiți de DNA că ar fi primit mită de la finanțatorul clubului piteștean se numără Aurelian Bogaciu, Cristian Nica și Marcel Savaniu. Președintele FRF, Mircea Sandu, e de părere că unul dintre scopurile trucării anumitor meciuri de fotbal este favorizarea câștigurilor ilegale la casele de pariuri.

Rețineri în scandalul mituirii arbitrilor

Cornel Penescu, patronul
nou-promovatei FC Argeș, a fost reținut ieri-dimineață și transportat la sediul IPJ Argeș pentru audieri. De asemenea, sunt anchetați mai mulți arbitri, dar și președintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Gheorghe Constantin, căruia i-a fost pus sechestru pe biroul de la FRF.
Direcția Națională Anticorupție a interceptat mai multe convorbiri telefonice dintre finanțatorul piteștean Cornel Penescu și mai mulți arbitri care au oficiat la meciurile lui FC Argeș și a hotărât ieri să deschidă o anchetă pe marginea acestui caz. Partidele vizate sunt cele împotriva Universității Craiova (scor 1-1, etapa a 10-a, arbitri: Aurelian Bogaciu – Sorin Caia, Daniel Demetrescu – Robert Dumitru) și a Gloriei Bistrița (pierdută de Argeș cu 2-0, etapa a 13-a, arbitri: Tiberiu Lajos – Ioan Onicaș, Florin Stănescu – Ionică Serea) și una dintre cele cu FC Brașov (în etapa a treia a câștigat FC Argeș cu 1-0, arbitri: Marius Martiș – Istvan Nagy, Iulian Szekely – Adrian Comănescu, iar în retur FC Brașov, cu același scor, arbitri: Sorin Corpodean – Adrian Vidan, Sebastian Gheorghe – Marius Martiș).
Acestea nu sunt singurele partide asupra cărora planează suspiciuni deoarece sunt vizați și arbitri care nu au oficiat la meciurile amintite mai sus. Conform lui Radu Nistor, avocatul lui Cornel Penescu, sunt bănuiți că ar fi primit mită și Marcel Savaniu și Cristian Nica. Cel de-al doilea a declarat că a arbitrat ultima oară un meci al lui FC Argeș „acum doi ani și jumătate, prin Liga a II-a“, dar a omis că piteștenii au petrecut doar sezonul trecut în al doilea eșalon valoric, așa încât acum mai mult de două sezoane se aflau tot în Liga I. „Nu este posibil să-mi fie terfelit astfel numele și o să acționez în judecată pe cei care au aruncat cu noroi într-o carieră de arbitru ca a mea“, a mai spus Cristian Nica.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.