Firma olandeza de comert Hagemeyer, care se gaseste intr-o situatie financiara critica, a anuntat, ca are discutii nu numai cu bancile, ci si cu alti finantatori potentiali, precum si ca nu exclude nici o optiune de refinantare, transmite Reuters.
Comentariul societatii a fost o reactie la un articol publicat de cotidianul financiar olandez -Het Financieele Dagblad-, potrivit caruia grupul de investitii Clayton Dubilier & Rice (CDR) nu mai intentioneaza sa depuna o oferta de achizitie pentru companie, Hagemeyer preferand o alta optiune.
Citand surse apropiate discutiilor dintre Hagemeyer si CDR, cotidianul a scris ca bancile creditoare ale Hagemeyer au cerut societatii sa emita actiuni noi pentru a-si redresa bilantul, solutie care ar fi preferata momentan de Hagemeyer in detrimentul cautarii unui investitor strategic.
Societatea, care comercializeaza en-gros diverse bunuri, de la sigurante la extinctoare, a indicat in octombrie ca discuta cu CDR, dar ca aceasta este doar una dintre optiunile sale de refinantare.
Pusa in dificultate de conjunctura economica si de esecul instalarii unei platforme informatice comune pentru numeroasele sale activitati, Hagemeyer avea, la sfarsitul lunii septembrie, o datorie neta de 973 milioane de euro.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















