Summitul european de la Bruxelles, de la sfarsitul acestei saptamani, va defini agenda procesului de aderare, in 2007, a Bulgariei si Romaniei la Uniunea Europeana, se arata in proiectul de concluzii pregatit pentru reuniunea de vineri, transmite AFP.
Textul, care a fost analizat, ieri, de ministrii afacerilor externe din tarile membre ale Uniunii Europene, face apel la autoritatile de la Sofia si Bucuresti sa continue -energic pregatirile si sa faca progresele- necesare pentru inchiderea negocierilor in 2004 si pentru semnarea tratatului de aderare -imediat ce va fi posibil, in 2005-.
Conform proiectului concluziilor, -primirea Bulgariei si Romaniei ca membri ai Uniunii, in ianuarie 2007, daca cele doua state vor fi pregatite, este obiectivul comun al Uniunii cu 25 de membri-.
Ministrii europeni au discutat, ieri, despre oportunitatea de a fixa in mod imperativ luna ianuarie a anului 2007 pentru integrarea efectiva a bulgarilor si romanilor.
Germania, Belgia, Olanda, Finlanda si Republica Ceha au pledat, la fel ca si comisarul european pentru extindere, Guenter Verheugen, in favoarea unei formule care sa nu fixeze nici un termen foarte precis, ci doar anul 2007, insa nu au obtinut castig de cauza.
Aceasta atitudine nu a avut drept scop transmiterea -unui semnal negativ- autoritatilor de la Sofia si Bucuresti, ci de a include o marja de manevre in acest calendar, a explicat secretarul de stat pentru afaceri europene, Jacques Simonet.
-Daca Verheugen, al carui angajament in favoarea extinderii este cunoscut, cere putina flexibilitate, de ce sa nu ii acordam aceasta favoare?-, s-a intrebat Simonet.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















