Astfel si-a intitulat acad. Maya Simionescu, vicepresedinte al Academiei Romane, comunicarea de deschidere a sesiunii stiintifice dedicata centenarului Stefan Milcu. Aceasta, deoarece, inainte de toate, -a fost un om de stiinta dedicat si talentat. A acoperit neobisnuit de multe arii de cercetare, incepand cu endocrinologia, antropologia si terminand cu istoria stiintelor medicale si filosofia-. In aceasta generoasa deschidere tematica, pe masura activitatii distinsului om de stiinta, au urmat, ca intr-o riguroasa demonstratie, argumentele, incepand cu lucrarea de doctorat pe tema -Este corpusculul carotic un paraganglion?-. Semnul de intrebare desemneaza un destin, deoarece acesta l-a urmarit toata viata – la inceput la Institutul de Anatomie si Embriologie, condus de Fr. I. Rainer, in colaborarea cu C. I. Parhon si in tot timpul activitatii sale. A avansat proiecte si ipoteze proprii, a abordat domenii noi, moderne, ca patologia endocrina a varstelor, corelatiile neuroendocrine, a instituit noi ramuri ale endocrinologiei (cronobiologia, genetica cibernetica, andrologie endocrina, endocrino-pediatrie, chirurgie endocrina. -Ceea ce l-a caracterizat pe Profesor a fost intuitia, conceptia interogativa, sistemica, intelegerea relatiilor sistemului endocrin cu restul organismului si mediu de viata, legatura directa a endocrinologiei cu medicina interna si medicina generala… Impreuna cu un grup de cercetatori, pe care i-a selectat cu grija, a avut rezultate remarcabile si originale, detectand noi sindroame, izoland noi factori hormonali si adancind domenii putin cercetate.- Rezultatele cercetarilor sale s-au concretizat in aproximativ 1.000 de lucrari, studii, articole, lucrari de sinteza, ca si numeroase carti, care, in timp, au devenit de referinta. Recunoscut pe plan national si international, acad. Stefan Milcu a fost ales membru al numeroase institutii academice. A fost ales membru al Academiei Romane in anul 1948, fiind, prin ani, secretar general, vicepresedinte si presedinte al Sectiei de Stiinte Medicale, dupa cum a fost, timp de sapte ani, presedintele Academiei de Stiinte Medicale. Calitatile exceptionale de cercetator erau dublate de acelea de profesor, la catedra de Endocrinologie si chiar la Institutul de Endocrinologie, unde a dezvoltat scoala intemeiata de C.I. Parhon. -In anii petrecuti langa Profesorul Milcu am putut sa-i observ filiatia logica a intrebarilor si ideilor, spiritul de observatie, capacitatea de a surprinde ceea ce era cu adevarat semnificativ.- Tolerant, dinamic, limpede, darnic cu timpul si generos cu ideile sale, acad. Stefan Milcu apartine, prin tot ceea ce a facut, -acelui grup select de oameni de stiinta, care avand privilegiul unei minti incisive, al unei pregatiri deosebite, unei capacitati de munca neostoite a reusit sa ridice endocrinologia la nivelul stiintelor consacrate, fara a o detasa de celelalte. Genuin om de stiinta a navigat cu usurinta de la grija fata de bolnav la stiinta per se, la educatie, la filosofia stiintei, la obligatiile omului de stiinta fata de societatea in care traia. Creator de stiinta a fost, totodata, un parinte spiritual pentru o intreaga pleiada de colaboratori, carora le-a transmis credinta lui ca munca este o suprema calitate a omului, care ii confera acceptarea si stima colectivitatii. Pentru modul in care a servit stiinta timpului sau se poate spune ca, alaturi de alti creatori de scoala moderna, Profesorul Stefan Milcu face parte din aristocratia stiintei romanesti-.
Cu adevarat, asa cum afirma acad. Nicolae Cajal, acad. Stefan Milcu a fost un spirit renascentist, -imbinand armonios trasaturi de inalta cultura cu o riguroasa si exigenta gandire stiintifica-, reusind sa acopere, prin activitatea sa, aproape intreg secolul XX cu o daruire exemplara. Dintre atat de numeroasele contributii originale ale savantului Stefan Milcu, a fost evidentiat -conceptul clinic de patogeneza a afectiunilor endocrine in sintagma cibernoza endocrina, ca forma specifica de exprimare printr-un feed-back pe multiple planuri, carora le corespund o terapie si o posologie adecvate-. Au mai fost amintite contributiile la studiul clinic si anatomic al sistemului nervos in diferite manifestari ale patologiei neuronale si mai ales psihiatrice, ajungand la zone de spiritualitate. La Institutul de Endocrinologie pe care l-a condus a creat o adevarata scoala, abordand cu mult curaj domenii de varf. Au fost amintite activitatea in cadrul Academiei Romane si a Academiei de Stiinte Medicale, ca si numeroasele dovezi de recunoastere internationala. -Este astfel de inteles pentru ce putem, pe drept cuvant, sa consideram ca amintirea acestei fascinante si covarsitoare personalitati va dainui constructiv in amintirea conationalilor, influentand profund dezvoltarea si evolutia stiintei si culturii secolului nostru, cu rasunet marcat si semnificativ si in Uniunea Europeana.-
In nesfarsitul orizont al intrebarilor
Sarbatorit la implinirea varstei de 90 de ani, Stefan Milcu marturisea: -Am avut sansa de a creste intr-o familie unde am deprins codul moral, necesitatea muncii… am beneficiat de conditii exceptionale de formare la Colegiul Carol I din Craiova, o scoala cu profesori de exceptie,… care fiecare in parte si majoritatea la un loc si-au lasat amprenta asupra evolutiei mele viitoare… La formarea personalitatii mele au contribuit esential Francisc I. Rainer si Constantin I. Parhon, doi titani ai medicinii romanesti, la care trebuie sa-i adaug pe Gheorghe Marinescu si Ion Manu Muscel, dar si pe numerosi alti profesori care, in masura diferita, au influentat formarea mea-. Astazi, aceste confesiuni, ca si altele pe care le-a evocat prof. Constantin Dumitrache, actualul director al Institutului de Endocrinologie -C.I. Parhon-, dau dimensiunile procesului de formare si dezvoltare al unei scoli stiintifice, in care maestrul isi alege cu grija responsabila discipolii care sa duca mai departe o traditie ce-si face din asimilarea si crearea noului o sursa de perenitate in istorie. Si devine limpede ca, prin si dincolo de volumul de cunostinte, de metodele sau tehnicile folosite si supuse, inevitabil, unei continue depasiri, raman valorile intelectuale si morale, care asigura mersul ascendent al cunoasterii. Iata, marturisea, mai departe, Profesorul Stefan Milcu, -Fr. Rainer mi-a oferit un stralucit model de profesor care considera invatamantul ca o misiune, o responsabilitate umana si sociala-. La sfatul profesorului Rainer, tanarul pe atunci Stefan Milcu a abordat studiul endocrinologiei, -ca un mod absolut de a intelege constitutia si, in general, biologia umana.- A fost apoi C.I. Parhon, de la care a inteles -determinismul drept lege fundamentala capabila sa ne conduca prin complexitatea fenomenelor induse-, ca si principiul -integrarii endocrinologiei in biologia generala, ca ramura a biologiei si, in medicina generala, ca disciplina medicala.- Devenit el insusi maestru, fostul discipol a dezvoltat domeniile de cercetare, asimiland creator noutatile stiintifice. Dintre acestea au fost amintite cronobiologia si descifrarea osteoporozei. Increderea in puterea traditiei, prin continua ei reinnoire, se convertea in responsabilitatea fata de formarea viitorilor specialisti. Si, iar, accentul pe valori fundamentale, cum sunt iubirea, -conditie de existenta a practicii medicale… fiindca stiinta cere iubire… Un medic incult nu poate sa practice medicina cu iubire si cu un continut superior, sacru, asa cum se cuvine-. Urmeaza credinta, care conduce spre un ideal si speranta ca poate fi implinit. -Idealul meu a fost creator, sa cercetez, sa construiesc cu propriile maini, sa cunosc lumea, imensul mister care ne inconjoara.- Iar calea spre implinirea lui a fost, nu putea fi decat munca, convins ca -privarea de munca scade continutul, complexitatea si bucuria existentei noastre… pe elevii mei i-am invatat sa rezolve nu numai problemele prezentului imediat, ci mai ales sa fie independenti, capabili sa-si asume responsabilitati, sa gandeasca creator, sa fie generosi si sa transmita, la randul lor, stafeta-. A lasat mostenire o opera monumentala, in diferite discipline stiintifice, a dezvoltat noi domenii de cercetare, iar discipolii sai, azi personalitati stiintifice, cinstindu-i memoria, se straduiesc sa -fie la inaltimea maestrului-. Intre ei si prof. Mihai Coculescu, seful catedrei de Endocrinologie de la Facultatea de Medicina a UMF -Carol Davila-, pentru care Profesorul Stefan Milcu a fost -un om insemnat de destin pentru a fi profesor, calauza si reperul endocrinologilor romani din a doua jumatate a secolului al XX-lea-. Inspirat, deschidea calea celor care aveau sa-i urmeze – Pavel Stefan in neuroendocrinologie, Constantin Maximilian in genetica endocrina. Cursurile incepeau, de fiecare data, cu o istorie a endocrinologiei, valorificare a traditiei si asa s-a facut ca l-a scos din uitare pe Nicolae Paulescu, pe Grigore Popa, sters din carti sau a republicat opera lui C.I. Parhon. Si daca este adevarat ca un om de stiinta -traieste in memoria elevilor ca profesor, numai contributiile stiintifice confirmate de timp intra in istoria medicinii.- Afirmatia a fost sustinuta de numeroase exemple.
Ca discipol al lui Fr. Rainer, Stefan Milcu s-a dedicat si antropologiei, domeniu care, cum afirma dr. Cristina Glavce, directorul Centrului de Cercetari Antropologice -Francisc Rainer-, il preocupa cu deosebire, fiind -o preocupare de suflet-. Aici insa a fost si intalnirea -admirabila-, in 1928, cu Dimitrie Gusti si a lucrat in echipele de cercetare pentru infiintarea -muzeului sociologic- al Romaniei. -Pentru St. Milcu, omul este o fiinta biologica, sociala si culturala in acelasi timp. Omul biologic este un individ, omul social si cultural devine o persoana, adica este purtatorul unei culturi, care este rezultatul unei educatii si exprima, totodata, apartenenta la o anumita societate.- Cert este ca a asigurat conditiile -pentru legitimarea antropologiei ca stiinta si, in ciuda sectionarii brutale a evolutiei din stiinta si cultura romaneasca in perioada anilor de socialism, a asigurat procesul de continuitate in antropologia romaneasca, unde nu a existat un hiatus-. Mai mult, desi au fost destule amenintari cu desfiintarea, s-a reusit ca ele sa fie depasite si, mai mult, sa fie editata o publicatie de specialitate, in care sa se prezinte, pe plan national si international, rezultatele echipei de cercetatori in acest domeniu. Refuzand cu fermitate orice forma de reductionism, Profesorul Stefan Milcu a promovat cercetarea multi si interdisciplinara. Isi dorea dezvoltarea unui invatamant superior, si chiar la nivel liceal, de antropologie. De la antropologie la etica a fost un pas, pe care Profesorul l-a facut cu aceeasi rigoare si eleganta, fiind unul dintre pionierii bioeticii din tara noastra.
Un umanist de vocatie
Prof. Constantin Balaceanu Stolnici, membru de onoare al Academiei Romane, director onorific al Centrului de Cercetari Antropologice, a evocat anii in care a avut o relatie deosebita, stiintifica si umana, cu acad. Stefan Milcu; o relatie care a devenit mai puternica atunci cand s-a angajat, impreuna si cu Edmond Nicolau, in cercetarile bio si neurociberneticii. Printre altele, Stefan Milcu a definit conceptul de cibernoza endocrina si a propus cateva modele matematice ale functionarii sistemului endocrin, cu puternic rasunet in tara si strainatate. Ca ginere al lui C. I. Parhon, a putut sa faca parte din -nomenclatura comunista-, dar s-a folosit de aceasta pozitie spre a face bine, salvand, printre altele, Institutul de Antropologie. -De altfel, trista sa aventura pricinuita de Meditatia Transcendentala a subliniat fragilitatea implicarii sale in politica regimului comunist.- Un alt aspect al colaborarii a fost cel din domeniu geriatriei, -dovedindu-se un fin si competent cunoscator al procesului de imbatranire, desigur, avand ca temei endocrinologia.
Intr-un fel de sinteza, dr. Gh. Bratescu, membru al Academiei de Stiinte Medicale, a configurat locul lui Stefan Milcu in cultura medicala din tara noastra, ca savant inzestrat cu calitati creatoare exceptionale, dar si -personalitate care si-a asumat un rol benefic in imprejurari istorice deosebit de complexe si chiar incarcate de amenintari-. Caci si pentru stiinta a fost un -obsedant deceniu-, cand Stefan Milcu si-a spus deschis parerile, le-a argumentat convingator, -fara agresivitate, in contrast cu duritatea atacurilor impotriva unor colegi banuiti a fi deficitari in ceea ce priveste spiritul de partid, ca si impotriva geneticii mendelist-morganiste-. Era vorba si de o anume diplomatie de natura sa atenueze ofensivele oficialitatilor. Au fost domenii de cultura, stiinta si tehnologie in care s-a dovedit a fi inainte-mergator. Una dintre ultimele lucrari ale sale are un titlu emblematic – -Antropologia in complexul culturii-. Si aceasta pentru ca pentru Stefan Milcu -antropologia era menita nu numai sa-si caute izvoarele si finalitatea practica la nivel biologic… dar sa si investigheze sistematic si domeniul intelectului, ba chiar, in anumite privinte, si pe cel al spiritului, demonstrandu-si prin aceasta deplina apartenenta la complexul culturii.-
Sa-i fie ingaduit cronicarului acestor randuri sa mai aminteasca si activitatea Profesorului Stefan Milcu in cadrul Comitetului Roman pentru Istoria si Filosofia Stiintei, al carui presedinte a si fost intre anii 1994 si 1997, cand distinsul savant a plecat spre cele vesnice. Am cunoscut activitatea acestui grup multi si interdisciplinar si-mi amintesc comunicarile si interventiile acad. Stefan Milcu, intotdeauna la obiect, mereu deschise prin tot alte intrebari, tot atatea subiecte de meditatie si dezbatere. Dincolo de eruditie se putea simti o cautare febrila a ceea ce ramane mereu ascuns in fiecare certitudine stiintifica dobandita pe drumul spre altele. Spre a completa imaginea Omului de Stiinta si Profesorului ar trebui sa mai amintim si activitatea sa publicistica, numeroasele colaborari la reviste de stiinta si cultura, in primul rand la Contemporanul. Generosul orizont de cultura ii permitea sa afle calea cea mai buna de la abstractul si complexitatea adevarurilor stiintifice la exprimarea simpla, eleganta ce reda esenta unui proces sau fenomen. Era animat de o sincera dorinta de comunicare cu fiecare om, cu conditia ca acesta sa fie la fel de interesat de fascinanta aventura a cunoasterii si creatiei. Acest gen de publicistica ii permitea, nu o data, trecerea de la stiinta la filosofie, unde problematizarea putea oferi, nu atat solutii, cat, mai ales, noi si noi intrebari. Ramane in amintirea multora ca un umanist de cea mai autentica vocatie, pentru care Omul este fiinta chemata sa cunoasca pentru a face, cat mai bine cu putinta, ceea ce este folositor semenului sau.
