Home Monden Directori ai grupului Google și cineastul James Cameron au înființat o firmă...

Directori ai grupului Google și cineastul James Cameron au înființat o firmă de explorare spațială

DISTRIBUIŢI

Eric Schmidt, președintele Google, și miliardarul Larry Page, cofondator al acestui grup, s-au asociat cu cineastul canadian James Cameron și cu alți inves­titori pentru a lansa un ambițios joint-venture în domeniul explo­rării spațiale și al exploatării resur­selor naturale, informează Reuters. Detalii despre noua com­panie, denumită Planetary Resources, vor fi dezvăluite marți, într-o conferință de presă, organizată la Museum of Flight din Seattle, se afirmă într-un comunicat emis la sfârșitul săptă­mânii trecute.
Potrivit aceluiași comunicat, compania nou înființată „va combina sectorul explorării spațiale cu cel al resurselor naturale“, într-un joint-venture care ar putea aduce câteva „trilioane de dolari Produsului Intern Brut“. Publicația Wall Street Journal a anunțat vineri că Planetary Resources va explora fezabi­litatea exploatărilor miniere pe asteroizi, un concept vechi de mai multe decenii.
„Această companie inova­toare va crea o nouă industrie și o nouă definiție pentru «resurse naturale»“, se afirmă în același comunicat.
Compania Planetary Resource a fost înființată, printre alții, de Eric Anderson, fostul șef al unor misiuni spațiale spre Marte lansate de NASA, și Peter Diamandis, un antreprenor din domeniul zborurilor spațiale comerciale, care a inițiat X-Prize, un premiu de 10 milioane de dolari ce va fi oferit companiei private care va reuși să creeze o navetă spațială reutilizabilă. ­Printre ceilalți investitori de marcă se află Charles Simonyi, un fost manager de top din cadrul grupului Microsoft, și K. Ram Shiram, un director din grupul Google. Noua companie repre­zintă cea mai recentă inițiativă a regizorului canadian James Cameron, care s-a scufundat luna trecută, la bordul unui mini-submarin, în celebra Groapă a Marianelor, unde se înregistrează cea mai mare adâncime de pe Terra. Intriga din filmul său „Avatar“ din 2009, devenit lungmetrajul cu cele mai mari încasări din istorie, a avut ca subiect central exploatarea prin minerit a resurselor naturale de pe o planetă extraterestră.

Geo Ioanid

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.