Guvernul Marii Britanii ar putea sa reintroduca, incepand din anul 2012, legatura intre pensie si salariul primit de un angajat, in urma unui acord convenit de prim-ministrul Tony Blair si ministrul britanic de finante, Gordon Brown, potrivit unor articole aparute ieri in -Financial Times- si -The Guardian-.
Reintroducerea acestei legaturi a fost una dintre principalele recomandari incluse anul trecut in raportul comisiei prezidate de lordul Adair Turner, comisie insarcinata cu elaborarea unui proiect de reforma a sistemului de pensii din Marea Britanie. La aceasta legatura dintre pensii si salarii s-a renuntat pe vremea guvernului Thatcher, in 1981. Propunerea a provocat insa unele divergente intre premierul britanic si ministrul de finante, acesta din urma fiind ingrijorat de costul unei astfel de masuri.
Comisia prezidata de Adair Turner a apreciat ca pensia primita de un angajat ar trebui sa fie in corelatie directa cu salariul primit, si nu in corelatie cu preturile care nu au tendinta de a creste. Potrivit -Financial Times-, care citeaza o sursa din apropierea lui Tony Blair, premierul si ministrul de finante au ajuns la un acord de principiu in legatura cu marea majoritate a propunerilor facute de comisia Turner. In schimb, -The Guardian- precizeaza ca masura nu va intra efectiv in vigoare inainte de 2012, iar costurile sale ar urma sa fie finantate prin cresterea varstei de pensionare de la 65 la 66 de ani, pana in anul 2020, si ulterior de la 66 la 68 de ani, pana in anul 2050. Informatiile nu au fost confirmate insa si de purtatorul de cuvant al guvernului.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















