După finalul turului de campionat, Poli Iași părea condamnată, alături de Gloria Buzău și de CS Otopeni, dar venirea lui Cristiano Bergodi i-a revitalizat pe moldoveni, care au ieșit acum din zona fierbinte.
Poli Iași trebuie să își păstreze poziția a 14-a din Liga I pentru a scăpa de retrogradare. Unul dintre marile avantaje ale moldovenilor este că meciul care se poate dovedi decisiv, cu Gaz Metan Mediaș, se va juca în Copou, în etapa a 31-a, astfel că Bâlbă&Co. pornesc ca favoriți. Farul Constanța pare deja resemnată, fiind la cinci puncte în spatele ieșenilor, și mai poate spera doar la locul al 14-lea, care ar însemna încă un sezon în prima divizie, doar dacă FC Argeș va fi retrogradată din cauza mituirii arbitrilor.
Mijlocașul ieșean Cristian Munteanu spune că e nevoie de victorii în meciurile de pe teren propriu, însă și de câte un egal în partidele din deplasare. „Pentru noi, finalul de campionat reprezintă o serie de meciuri cu echipe abordabile. Asta nu înseamnă că vor fi partide ușoare, dar suntem obligați să câștigăm pe teren propriu partidele cu FC Argeș, Gaz Metan Mediaș și Gloria Buzău. În plus, trebuie să aducem câteva puncte și de afară, din meciurile cu FC Brașov, Pandurii Târgu-Jiu sau CS Otopeni. Campionatul se va juca până în ultima etapă, iar eu sunt încrezător în șansele și în posibilitățile noastre și de aceea cred că Poli Iași se va salva cu siguranță de la retrogradare. Pentru a reuși avem nevoie și de două victorii la rând, iar jocul ne dă speranțe că le-am putea obține“, a declarat fotbalistul originar din Arad.
Munteanu a pus rezultatele mai puțin bune din ultimul timp pe seama programului încărcat: „Nu știu câte echipe aflate în zona retrogradării ar reuși să ia prea multe puncte în condițiile în care joci cu CFR Cluj, Dinamo, FC Timișoara și Unirea Urziceni la rând“.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















