Compania canadiana Gabriel Resources anunta o noua avalansa de investitii pentru primul trimestru al anului 2005, in contextul in care studiul de impact asupra mediului, anuntat cu surle si trambite de luni de zile, inca nu a ajuns pe masa Ministerului Mediului.
Gabriel Resources a anuntat investitii de 6,8 milioane dolari pentru explorarea si dezvoltarea celor doua proiecte ale sale de la Rosia Montana si Bucium, in primul trimestru al lui 2006, fata de 4,1 milioane dolari in aceeasi perioada a anului 2005. -In acest moment suntem in procedura cu reprezentantii companiei de exploatare de la Rosia Montana. Dansii au obtinut in cele din urma planul urbanistic (n. red. care expirase, lucru ce a impiedicat evolutia studiului), iar noi incercam sa verificam completitudinea dosarului, respectiv daca toate actele depuse sunt valabile-, declara Constantin Popescu, secretar de stat in Ministerul Mediului. De cealalta parte, Alan Hill, presedinte si CEO al Gabriel Resources, afirma ca -finalizarea raportului reprezinta un moment de cotitura in derularea proiectului. (…) Ne situam intr-o pozitie financiara solida pe tot parcursul fazei de obtinere a autorizatiilor pentru dezvoltarea acestui proiect-. Totodata, compania estimeaza ca, datorita -pozitiei financiare solide-, aprobarea studiului va fi acordata la sfarsitul acestui an, -urmata de autorizatia pentru constructie in iarna 2006-2007-. La sfarsitul lui noiembrie 2005, printr-o decizie irevocabila a Curtii de Apel Alba Iulia, 39 de locatii de forare din zona Rosia Montana au fost suspendate.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















