Lista consilierilor lui Crin Antonescu demonstrează că liderul liberal își dorește mai degrabă să piardă decât să câștige confruntarea electorală din toamnă. Numai astfel se poate explica decizia surprinzătoare a prezidențiabilului liberal de a-l lua consilier pe Petre Roman, mâna dreaptă a lui Iliescu din ’90, cel care a închis ochii tacit la toate mineriadele comandate de tătucul de la Cotroceni. Ce-l recomandă pe băiatul comunistului Walter Roman pentru poziția de consilier liberal? Greu de găsit argumente în favoarea prezenței lui Petre Roman de-a dreapta lui Crin. Sincer, îmi este greu să cred că nu s-a găsit un om cu vederi liberale adevărate care să-i dea sfaturi politice lui Crin. Ce-l poate învăța Petre Roman pe Crin Antonescu? Cum să dea bastoane pe spate studenților sau noi tehnici de a agăța o tânără speranță a manelelor, pentru că alte abilități n-am prea remarcat la politicianul crescut pe genunchii lui Iliescu.
Pe lângă Petre Roman, printre noii consilieri ai președintelui PNL și-a făcut loc și un transferat de la PC lui Voiculescu, Eduard Hellwig, personaj pe care, cu siguranță, nu puteți să-l asociați cu vreo acțiune politică. Echipa lui Crin e pe cale să fie completată de Marius Nicoară (în sfârșit un liberal!), care a ieșit destul de șifonat în ultima vreme din confruntările electorale de la Cluj, pierzând pe linie în fața PD-L. Ce-i drept, prietenul Dinu Patriciu i-a pregătit lui Crin și o firmă de consultanță, dar cu o floare nu se face un președinte, chiar și când e vorba de un Crin.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















