Home În Lume ?ê?£apte milioane de sârbi se pregătesc să meargă la urne

?ê?£apte milioane de sârbi se pregătesc să meargă la urne

DISTRIBUIŢI

Aproximativ șapte milioane de alegători sunt chemați să voteze la alegerile prezidențiale, legislative, locale și regionale în Voivodina. Sârbii merg duminică la urne pentru alegerile generale în care se vor înfrunta tabăra proeuropeană a președintelui în exercițiu Boris Tadici și naționaliștii populiști, pe fondul unei economii în criză și a unui șomaj galopant, relatează AFP.
Pentru prima dată de la destrămarea fostei Iugoslavii,  campania electorală a fost dominată de mize economice și de posibila aderare la UE.Privitor la această schimbare de priorități, sociologul Srecko Mihajlovici este de părere că „Este vorba despre primele alegeri din 1990 în care economia s-a impus ca un subiect crucial.” În cadrul acestui scrutin  atât tabăra lui Boris Tadici și a Partidului Democratic (DS) cât și cea a conservatorului populist Tomislav Nikolici și a Partidului Sârb al Progresului, aflat în opoziție au promis maiaes crearea de noi locuri de muncă precum și atragerea unor investitori străini. În plus, ambele tabere promit că vor lupta contra corupției și economiei subterane, estimate a acoperi circa 30 la sută din PIB.
Tadici, care, în anii 90 a condus Serbia spre Uniunea Europeană, a prezentat un „plan în cinci puncte”, al cărui element de bază este integrarea în UE și dezvoltarea economică bazată în special pe agricultură. Serbia a obținut în martie statutul de candidat pentru aderarea la UE. „Aceste alegeri sunt cruciale pentru Serbia, deoarece țara se va schimba în această zi. Dar întrebarea este se va schimba în mai bine sau va merge într-o direcție proastă”, a declarat Tadici. El a promis că, în cazul în care va fi ales, Serbia va începe negocierile de aderare la blocul european înainte de sfârșitul anului 2012, urmând a le încheia în următorii cinci ani.
La rândul său, Nikolici a promis să crească impozitele și să redistribuie banii către cei defavorizați precum și să atragă investiții, în special pentru sectorul agricol și industrial. „Vom reevalua toate privatizările fostelor companii de stat și vom reda poporului ce îi aparține“, a afirmat el. Cu toate acestea, analiștii politici apreciază că partidele nu au prezentat decât „liste de dorințe“. În acest sens, Bojan Panajotovici, unul dintre acești analiști, consideră că „Nimeni nu a prezentat măsuri concrete, capabile să permită crearea de locuri de muncă sau să atragă miliarde de euro din investiții”. Conform estimărilr făcute de specialiști, economia sârbă ar urma să stagneze în 2012, în timp ce șomajul a crescut de la 14,7 la sută în 2008, la 24 la sută în prezent. Spre deosebire de alte campanii electorale,  sârbii nu au mai acordat acum importanță unor subiecte care li se păreau altădată cruciale, în special independența Kosovo, proclamată în 2008 și pe care Belgradul refuză să o accepte. „Kosovo a fost absent din campania electorală deoarece politicienii nu au avut soluții bune pentru această problemă, iar alegătorii nu insistă să se găsească una“, a apreciat analistul Vladimir Pejici. Ultimele sondaje arată că formațiunile conduse de Nikolici și Tadici sunt pe primele locuri, cu 33,5 și, respectiv, 28,3 la sută din intențiile de vot la scrutinul parlamentar. Cei doi se vor confrunta în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale din 20 mai, pe care Tadici ar avea mari șanse să-l cîștige. Totuși, niciuna dintre cele două formațiuni politice nu va putea forma singură o nouă majoritate, iar socialiștii actualului ministru de Interne, Ivița Dacici, vor juca, la fel ca la alegerile din 2008, rolul de „partid balama”, care ar urma să îl susțină din nou pe  Tadici în formarea Guvernului.
Vasile Surcel

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.