PPCD (PNTCD) protesteaza fata de punerea in primejdie a Catedralei romano-catolice -Sfantul Iosif- si a Palatului Episcopal, din cauza construirii unei cladiri. Si in urmatoarele zile, taranistii se vor aduna in semn de protest in fata Catedralei -Sfantul Iosif, in fiecare seara, incepand cu ora sapte si jumatate.
Cristina Manea
[email protected]
PPCD acuza Primaria Capitalei, Primaria sectorului 1 si Prefectura de indiferenta fata de protestele Arhiepiscopiei romano-catolice. Ei spun ca, in goana lor dupa schimbare, edilii Capitalei sunt gata sa calce pe urmele lui Ceausescu si sa distruga sau sa izoleze chiar si lacasuri de cult.
De asemenea, Partidul Popular Crestin Democrat acuza de neimplicare guvernul si parlamentul. Taranistii cer oprirea de urgenta a lucrarilor in santier si verificarea legalitatii autorizatiei in vederea construirii unui edificiu cu 4 subsoluri, parter si 19 etaje, precum si a modului in care s-a realizat avizarea acestui proiect, din 2001 si pana in prezent.
Potrivit unui comunicat de presa, PPCD nu se opune modernizarii Capitalei, dar afirma ca o noua fata arhitectonica a Bucurestiului nu trebuie sa se construiasca distrugand edificiile care reprezinta traditia, cultura si spiritualitatea romaneasca. PPCD recomanda factorilor de decizie ca Romania, tara ce doreste aderarea la Uniunea Europeana, sa respecte si Tratatul cu privire la intretinerea patrimoniului cultural european.
De aceea, PPCD vede ca o datorie manifestarea fata de nerespectarea unor prevederi internationale. Nu in ultimul rand, ei doresc sa demonstreze ca solidaritatea crestina va fi mai puternica decat interesele celor care nu privesc spre Dumnezeu.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















