Home Economic-Financiar EVAZIUNEA GELSOR

EVAZIUNEA GELSOR

DISTRIBUIŢI

-Firmele controlate de Sorin Vintu au prosperat de pe urma ascunderii artificiale a profitului si a neplatii cu anii a datoriilor catre stat

– Astfel, disperata ca incheie anul 2000 cu un profit de aproape doua miliarde, Press Group, la care Gelsor este actionar majoritar, a inventat peste noapte un contract de management cu o alta firma a -imperiului-, prin care ii platea 1,8 miliarde pentru… nimic

– In noiembrie 2001, desi SOV sustinea ca nu mai are nici o legatura cu firmele Gelsor, Press Group i-a virat lui Vintu in contul sau personal 595 de milioane

– Intre timp, firmele la care Press Group era, la randul ei, actionar majoritar, acumulasera datorii catre stat de aproape un milion de dolari

– Alarmati, capii Gelsor au gasit solutia sa se spele pe maini de afacere: ei au apelat la celebra metoda a -vanzarii mortului-, trecand toate aceste companii falimentare pe numele unor cetateni arabi

Reteta pe baza careia functioneaza imperiul Gelsor este evaziunea fiscala: impozite pe salarii, profit, TVA si CAS neplatite cu anii, precum si manevre privind ascunderea profitului sau diminuarea acestuia pana la valori absolut simbolice a constituit paleta de mijloace prin care statul a fost inselat cu milioane de dolari anual. Astazi, va prezentam un exemplu de -tun- tras de grupul de firme condus de Sorin Ovidiu Vintu si procedurile folosite de companiile grupului pentru a sifona miliarde, urmand a reveni cu nenumarate alte asemenea cazuri in zilele urmatoare, in speranta ca organele de control se vor sesiza si vor intra pe firul acestor afaceri dubioase.

-Sunteti nebuni, aveti profit?-

La sfarsitul anului 2000, Press Group SA, compania care detinea marcile ziarelor aflate in proprietatea domnului SOV s-a trezit in -dramatica- postura de a incheia bilantul cu un profit de aproape doua miliarde de lei. In disperare, la prima sedinta AGA, Marina Leu, reprezentant al Gelsor, dupa ce si-a exprimat consternarea cu privire la lipsa de imaginatie manageriala a colegilor sai (-Sunteti nebuni, nu se poate asa ceva! Cum credeti c-o sa accepte Sorin un asemenea profit?-), a decis: profitul trebuie acoperit urgent! Si, fiindca mai erau doar cateva zile pana la sfarsitul anului, s-a gasit o solutie de avarie: intocmirea unui contract de management (asistenta) cu Grupul de Media Gelsor (GMG), in valoare de 1.839.825.266 lei pentru -sfaturile- primite… retroactiv, pe parcursul anului. Imediat, Press Group emite catre GMG factura 6918854/20.XII.2000 si scapa de profitul blestemat. De prisos sa spunem ca nu exista nici un produs palpabil (studiu de consultanta, analiza de costuri etc.) care sa certifice valoarea acestui contract. De mentionat ca GMG, firma creata pentru a administra pachetul majoritar de actiuni (65%) detinut de Grupul Gelsor in Press Group, fiinta doar pentru a asigura un venit considerabil catorva functionari din Gelsor, porecliti -bursuci- tocmai pentru faptul ca se pricepeau de minune sa nu faca nimic. O dovada a calitatii managementului GMG este tocmai faptul ca, in cursul anului 2001, compania a fost efectiv abandonata dupa ce a cesionat pachetul de actiuni la Press Group, catre firma-mama, Gelsor.

Toate drumurile duc la SOV

Pentru a sublinia faptul ca incheierea unor contracte fictive intre entitatile grupului era o procedura-standard de lucru, prin care banii se plimbau prin mai multe conturi la BRS pentru a li se pierde in final urma, sa mentionam si plata facuta de Press Group, prin factura 3389967/20.XI.2001, direct in contul societatii Sorin Ovidiu Vintu Company (595 milioane de lei), firma care, practic, nu are activitate comerciala, dar ruleaza sume uriase. Avem, totodata, si o noua confirmare ca, la sfarsitul anului trecut, legatura dintre Vintu si firmele la care afirma ca nu mai este actionar era la fel de stransa, din moment ce acestea il alimentau constant direct in contul personal. Si asa a fost pe tot parcursul lui 2001, dovada fiind platile efectuate de Press Group catre o alta companie, Gelsor Travel&Tours (factura 5996435 din martie 2001), acestea reprezentand parctic finantari mascate ale deplasarilor in strainatate efectuate de parintele FNI. In fapt, majoritatea companiilor Grupului Gelsor efectuau plati astronomice catre S.O.V. Company, inregistrate la BRS ca -diverse- sau -contravaloare contract-, dupa care banii ori erau circulati prin zeci de alte conturi, ori erau ridicati in numerar de persoane fizice.

-Vanzarea mortului-, un slagar-dedicatie pentru stat

Interesant este ca in timp ce Press Group sifona miliarde inspre buzunarele lui SOV, celelalte companii din domeniul presei la care aceasta era actionar majoritar acumulau datorii uriase. Astfel, potrivit estimarilor unor fosti angajati ai Press Group, -puisorii- sai Nord Est Medianet, Multimedia Network, Directa etc., societati care nu si-au mai platit indatoririle catre stat de cativa ani, au ajuns in 2001 sa inregistreze un nivel al debitelor (majoritatea CAS, impozite pe salariu si TVA) de peste un milion de dolari! Constienti ca aceasta gaura nu va mai putea fi acoperita, reprezentantii Gelsor au apelat la cea mai convenabila metoda: -Vanzarea mortului-.

Rand pe rand, toate firmele cu datorii au fost vandute unor cetateni arabi pe care furnizorii – si, in general, functionarii administratiei – ii vor cauta in zadar, unica solutie care se intrevede la orizont fiind executarea silita a fiecarei firme in parte. Astfel, grupul SOV s-a spalat de o afacere paguboasa pe care statul a inghitit-o pe nerasuflate, platind astfel pentru inconstienta cu care, ani in sir, nu a deranjat nici macar cu o intrebare -biznisul- lui Sorin Vintu.

Cin*Te Zadarniceste planurile IGP?

Programata initial pentru astazi, audierea lui Sorin Ovidiu Vintu la Directia de Cercetari Penale a IGP a fost amanata pentru saptamana viitoare, deoarece BNR nu a finalizat inca verificarea operatiunilor bancare de la BRS. Surse din cadrul IGP ne-au declarat sub protectia anonimatului ca dinspre BNR se trage de timp. -Dl Cinteza (seful Supravegherii din Banca Nationala – n.r.) ne-a zis ca are nevoie de timp pentru a descifra fiecare operatiune bancara in parte. Ne-a spus ca fiecare operatiune ii poate lua pana la opt ore!-, au afirmat cu naduf sursele citate, apreciind ca, daca se va merge in acest ritm, dl SOV va fi audiat, se pare, peste cativa ani. Teoretic, a fost stabilita ca noua data a audierii lui Vintu ziua de marti, 8 ianuarie, dar, dupa ce au aflat pozitia dlui Cinteza, nimeni din IGP nu parea sa mai creada serios in aceasta data. -Singura sansa ar fi ca in zilele ramase sa apara un semnal politic de la nivel inalt-, au mai apreciat sursele.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.