Imaginatia oficialilor in materie de impozitare devine fara limite. Conform prevederilor noului Cod fiscal, care trebuie sa fie adoptat saptamana viitoare, vom plati impozite si pe ceea ce vom dobandi la o data ulterioara. Este vorba despre masini sau terenuri achizitionate in leasing si, pe cale de consecinta, apartinand firmelor de profil pana la plata valorii reziduale (pana la 5-7 ani!).
Cum se va impaca aceasta masura profund anticonstitutionala cu legile Uniunii Europene, care sunt invocate ca sursa de inspiratie, vom afla in scurt timp. Cert este ca societatile de leasing reusesc sa paseze niste impozite, pe bunuri care le apartin, in curtea celor pe seama carora traiesc: propriii clienti. De parca pana acum nu si-ar fi inclus in costuri aceste impozite si recuperat prin contracte tot de le clienti.
Conform proiectului de lege privind modificarea Codului fiscal, care urmeaza sa intre in vigoare la 1 ianuarie 2007, clientii societatilor de leasing care achiztioneaza cladiri, terenuri sau autovehicule in sistem de leasing financiar vor plati impozitele aferente acestor bunuri pe toata durata contractului. Practic, ei vor achita impozit pe o proprietate -fictiva-. In prezent, cel care plateste impozitele pe cladirile, terenurile si autovehiculele achizitionate in leasing este proprietarul bunurilor, respectiv societatea de leasing, insa aceasta are grija sa scoata cheltuielile tot pe spatele clientului.
Cat de constitutionala este noua masura, luata in numele UE, vor decide organele abilitate.
Dobanzile aferente ratelor de leasing vor fi cuprinse in baza de impozitare a taxei pe valoare adaugata incepand cu data aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, potrivit proiectului de modificare si completare a legii privind Codul fiscal.
In cazul contractelor de leasing incheiate inainte de 31 decembrie 2006 inclusiv, care se vor derula si dupa 1 ianuarie 2007, dobanzile aplicate ratelor scadente nu vor fi cuprinse in aceasta baza de impozitare.
Prevederile nu sunt retroactive
Daca societatile de leasing introduc in tara bunuri mobile corporale inainte de data aderarii, in baza unor contracte de leasing incheiate cu utilizatori care achizitioneaza bunurile respective dupa data aderarii, se vor aplica reglementarile in vigoare la data intrarii in vigoare a contractului. In aceasta situatie, bunurile sunt plasate in regim vamal de import, cu exceptarea de la plata sumelor aferente tuturor drepturilor de import, inclusiv a taxei pe valoarea adaugata.
De asemenea, pentru autoturismele si alte bunuri supuse accizelor introduse in Romania in baza unor contracte de leasing initiate inainte de data intrarii in vigoare a prevederilor noului Cod fiscal si a caror incheiere se va realiza dupa aceasta data se vor datora bugetului de stat sumele calculate in functie de nivelul accizelor in vigoare la momentul initierii contractului de leasing.
Proiectul de lege aduce completari la notiunile de leasing financiar si leasing operational si clarifica diferentele dintre cele doua tipuri de finantare.
Delimitari intre leasingul financiar si cel operational
Astfel, actul legislativ prevede ca un contract de leasing se incadreaza in categoria leasingului financiar daca -utilizatorul are optiunea de a cumpara bunul la momentul expirarii contractului, iar valoarea reziduala exprimata in procente este mai mica sau egala cu diferenta dintre durata normala de functionare maxima si durata contractului de leasing, raportata la durata normala de functionare maxima, exprimata in procente-.
Daca valoarea totala a ratelor de leasing, cu exceptia cheltuielilor pentru accesorii, este mai mare sau egala cu valoarea de intrare a bunului, atunci obiectul respectiv este achizitionat prin leasing financiar.
De asemenea, un contract de leasing poate fi incadrat in aceasta categorie in cazul in care perioada de leasing depaseste 80% din durata maxima normala de functionare a bunului care face obiectul contractului, fata de 75% cat este prevazut in actualul Cod fiscal.
Contractul de leasing operational se diferentiaza prin faptul ca transfera utilizatorului riscurile si beneficiile dreptului de proprietate, mai putin riscul de valorificare a bunului la valoarea reziduala. Acesta exista atunci cand -optiunea de cumparare nu este exercitata la inceputul contractului sau cand contractul de leasing prevede expres restituirea bunului la momentul expirarii contractului-.
Proiectul de modificare a Codului fiscal va fi discutat in sedinta de saptamana viitoare a guvernului si urmeaza sa fie aplicat incepand cu 1 ianuarie 2007.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















